Concurs de creație „Ambient Urban”

Centrul Cultural al Sectorului 1 al Municipiului București organizează in perioada urmatoare un Concurs de Creație – ”AMBIENT URBAN”.
Acest concurs are ca scop elaborarea designului unor obiecte de mobilier urban permanente sau temporare, adecvate arhitectonic Sectorului 1 precum și crearea de artă stradală contemporană.

Acest demers se circumscrie redefinirii estetice a spațiilor publice din Sectorul 1 al Municipiului București, dorindu-se totodată încurajarea și promovarea creatorilor din România.
Proiectele câștigătoare pentru fiecare temă vor fi premiate cu suma de 4.000 lei net.

Concursul de creație are 4 teme :


Tema 1. Suport rastel pentru biciclete.
Termen de depunere proiecte: până la data de 31 iulie 2020.


Tema 2. Pictură murală.
Termen de depunere proiecte: până la data de 10 august 2020.


Tema 3. Mobilier pentru târgurile tradiționale.
Termen de depunere proiecte: până la data de 21 august 2020.


Tema 4. Brad de Crăciun din materiale neconvenționale.
Termen de depunere proiecte: până la data de 10 septembrie 2020.

Concursul de Creație se va desfășura conform Regulamentului publicat pe site.

Juriul va fi compus din următorii membri:
Petre LUCACI, președinte UAP;
Emil IVĂNESCU, președinte OAR București;
Marian MOICEANU, rector UAUIM București;
Cosmin PĂULESCU, decan UNARTE;
Daniela POPA, viceprimar al Sectorului 1;
– Cristian TUDOSE, consilier al Primăriei Sectorului 1;
Vicențiu SPERIATU, director al Centrului Cultural al Sectorului 1.

REGULAMENT CONCURS CREATIE-AMBIENT URBAN

Mai multe detalii – https://www.ccs1.ro/events/concurs-de-creatie-ambient-urban/