PSD

Grijulii și populiști cum îi știm, cei din PSD spar destul de supărați pe liberalii de la guvernare care ar fi decis să meargă pe varianta anului școlar hibrid, adicătelea și-un pic de școală fizică, și-un pic de școală online. Motivele pentru care școala clasică nu este o opțiune în momentul de față sunt cunoscute de toată lumea. Desigur, situația nu este perfectă și nici nu prea are cum să se tranforme într-una perfectă peste noapte, cu toate acestea trebuie să fim realiști și să înțelegem că, din pricina pandemiei, lumea noastră nu mai poate fi la fel. Cel puțin nu în viitorul apropiat.

PSD: „Educația nu e un moft”

„Copiii trebuie să meargă la #școală, iar Guvernul PNL trebuie să facă tot posibilul ca anul școlar să înceapă în #siguranță! Încetați să mai tratați educația ca pe un subiect electoral!

Nu vă mai mințiți singuri și nu mai mințiți românii cu educația on-line. Știți bine că este imposibilă în multe zone și, chiar acolo unde se poate desfășura, studii solide arată cât de complexe și grave sunt urmările asupra copiilor.

Educația nu este un moft, ci trebuie tratată ca o #prioritate, cu măsuri bine gândite și acțiuni concrete din partea autorităților. Măcar în acest caz nu lăsați totul pe ultima clipă, cum ați procedat până acum cu toate deciziile privitoare la gestionarea pandemiei!

Începerea școlii privește viața a milioane de familii de români. Nu mai faceți experimente cu viitorul copiilor doar pentru că mai aveți tunuri de dat la licitații organizate în ultimul moment!

#Guvernați pentru Educație, NU mai furați cu dedicație!”, scriu cei de la PSD pe contul lor oficial de Facebook.

Citește și: În sfârșit, o opoziție constructivă

#News