În urma ultimei gafe comise de cele două filiale de sector ale USR, PSD reacțioanează și atacă destul de virulent postările USR S1 și USR S6. În opinia celor de la PSD, „arhanghelii moralității”, după cum chiar aceștia îi numesc pe cei din partidul lui Dan Barna, ar fi dat dovadă de gesturi disperate, uitând de principii.
„Au căzut măştile la USR! Partidul «de viitor» se întoarce la turism electoral! Politica principiilor, moralităţii şi corectitudinii este doar o gargară ieftină pentru «oamenii noi» – «salvatorii» naţiunii. În realitate, arhanghelilor moralităţii li s-a înmuiat coloana vertebrală atât de tare sub presiunea sondajelor care îi arată pierzători în Bucureşti încât au ajuns la gesturi disperate”, arată o postare de astăzi, pe pagina de Facebook a PSD.
PSD este de părere că cei de la USR ar fi promovat, prin postările lor, turismul electoral
„USR le-a spus astăzi românilor că nu contează unde trăieşti, nu contează unde îţi plăteşti taxele, votul tău NU trebuie să-ţi decidă reprezentantul local, ci acesta trebuie ales de cei străini de acea comunitate, dar care… îşi fac viză de flotant! Adică turism electoral! Complet imoral şi la limita legalităţii! Dar perfect pentru moraliştii de la USR pentru a încerca să mai strângă câteva voturi”, au completat cei de la PSD.
De altfel, puși la zid de adversarii politici o serie de membri USR au apărat partidul și au declarat că postările celori două filiale ar fi fost înțelese, în realitate, greșit, prin acestea nefiind dorit turismul electoral, ci impulsionarea celor ce locuiesc fără forme legale în respectivele sectoare să-și facă ori buletin, ori viză de flotant, pentru a putea vota USR, nu Dan Tudorache ori Gabriel Mutu. De menționat că aceste declarații nu au caracter oficial din partea conducerii USR, ci benevol din partea unor membri ce au dorit să explice cele întâmplate.
Citește și: USR, într-un permanent conflict cu sine