fără
FOTO EVZ

Premierul Orban a declarat că PSD continuă să facă presiuni asupra sa și asupra Guvernului pe care îl conduce, astfel că îi acuză pe aceștia de demagogism. În opinia lui Ludovic Orban, social democrații ar insista intenționat, punând întrebări retorice înainte de vreme în legătură cu structura anului școlar viitor, tocmai pentru a-l prinde pe acesta în ofsaid. Orban a mai menționat că, dat fiind situația pandemică cu care ne confruntăm în acest moment, ar fi prematur ca toată agenda Ministerului Educației să fie pusă pe masă.

Ludovic Orban: „Trebuie să facem evaluarea infrastructurii, trebuie să facem evaluarea cadrelor didactice, să facem evaluarea accesului care există”

„Am constituit un grup de lucru interministerial, chiar şi astăzi are o şedinţă, care pregăteşte toate scenariile privind situaţia epidemiologică pentru deschiderea şcolilor. Când vom avea suficiente elemente le vom comunica public. Cred că presiunea asta pentru a furniza informaţii despre deschiderea şcolilor, acum, este rezultatul, mai degrabă, al iniţiativei demagogice a PSD, care m-a chemat să vorbesc de deschiderea şcolilor, să vorbesc de câte în lună, câte în stele. Când suntem foarte clari cu… aici trebuie să facem o analiză a infrastructurii şcolare, pe toate tipurile de localităţi – urban mare, urban mediu şi mic rural. Deci, trebuie să facem evaluarea infrastructurii, trebuie să facem evaluarea cadrelor didactice, să facem evaluarea accesului care există”, a spus premierul Ludovic Orban.

De asemenea, Ludovic Orban a mai menționat că Guvernul a alocat 250 de milioane de lei din Fondul de Rezervă special pentru a servi achiziționării de tablete pentru elevii ce provin din medii defavorizate.

„Sunt o serie de lucruri care sunt în analiză, în evaluare şi în urma cărora este normal că vom stabili scenariile – vor fi trei, patru scenarii. Se ştie, că nu sunt multe. Ne uităm ce se întâmplă afară, în toate ţările, vedem exact care sunt măsurile care ar putea genera efecte favorabile şi când vom fi pregătiţi să comunicăm vom comunica, dar încă o dată spun – totul depinde de evoluţia situaţiei epidemiologice”, a mai declarat Orban, într-un final.

Citește și: Vela anunță dotări noi și „toleranță zero” față de infractori

#News