Noul an școlar vine cu noi reguli pentru toți cei implicați, astfel, elevii, profesorii și personalul școlar auxiliar vor trebui să poarte măști de protecție dacă vor fi prezenți, fizic, în școli. Mai mult, în funcție de „scenariu”, decizia prezenței fizice la școală va fi luată consiliile de administrație, inspectoratele școlare, direcțiile de sănătate publică și comitetele pentru situații de urgență, în baza evoluției epidemiei. Acest lucru a fost declarat de premierul Ludovic Orban, aflat în plenul reunit al Parlamentului.
„Am constituit un comitet interministerial care pregăteşte deschiderea anului şcolar. În şcoli, acolo unde începe activitatea normal, este clar că va fi necesar portul măştii atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru elevi şi personalul auxiliar.
Acolo unde este posibil să se asigure separarea prin plafoane de plexiglas este important ca acest lucru să se realizeze pentru a reduce contactul fizic. De asemenea, toate şcolile trebuie să fie pregătite cu tot ceea ce înseamnă substanţe de dezinfecţie, cu dezinfectanţi care să se afle la dispoziţia cadrelor didactice şi a elevilor”, a spus Ludovic Orban, în plenul reunit al Parlamentului.
Cursurile școlare vor fi deschise în mod diferențiat, în funcție de evoluția epidemiei cu noul coronavirus.
„Am luat decizia ca să deschidem şcoala în mod diferenţiat, pe baza deciziilor luate de, în primă fază, de consiliile de administraţie, inspectoratele şcolare, direcţiile de sănătate publică şi comitetele pentru situaţii de urgenţă. Există trei situații: verde, galben şi roşu. Aici e vorba de numărul de infectări în ultimele 14 zile – sub 1, între 1 şi 3 şi de peste 3”, a explicat șeful Executivului.
Prim-ministrul a precizat că, în funcţie de aceste scenarii, şcolile vor fi deschise cu prezenţa fizică a elevilor, cu prezenţă alternativă, iar unde situaţia epidemiologică indică un risc epidemiologic mare, cursurile vor fi online.
În ultimele 24 de ore, în România, a fost stabilit un nou record al numărului de cazuri de infectări cu Covid-19, 1.415 de cazuri din 22.607 de teste.
Citește și: Administrație Consiliul Național al Elevilor pune punctul pe „i”