Medicul Virgil Musta a făcut câteva recomandări cu privire la începerea, în siguranță, a anului școlar. Într-o intervenție la Digi 24, șeful șecției COVID de la Timișoara a afirmat că ar trebui să facă școală online doar copiii care au alte boli și cei care au părinți cu comorbidități și care riscă să facă o formă gravă, dacă sunt infectați cu noul coronavirus.
Potrivit statisticilor, există un număr mic de copii care sunt infectați cu noul coronavirus, unii cu forme asimtomatice sau ușoare, care au pus în dificultate diagnosticarea.
„Ce este mai important, să ținem sub control pandemia și copiii să nu beneficieze de educație sau, totuși, să căutăm o cale de mijloc? Cred că această cale de mijloc este calea optimă. Trebuie să începem școala, trebuie să dăm o educație copiilor”, a explicat Virgil Musta la Digi 24
Școala online, doar pentru categoriile de risc
Medicul a prezentat și câteva măsuri ce pot veni în sprijinul tuturor celor implicați în sistemul educațional: copii, părinți, profesori. Musta a precizat că este nevoie de reguli stricte, pentru protejarea atât a copiilor care sunt bolnavi, cât și a părinților sau bunicilor acestora, care pot avea comorbidități ce duc la forme severe ale bolii.
„Aceasta este cheia. Dacă reușim acest lucru, vom putea începe școala. Orice activitate se poate desfășura dacă știm foarte bine să evaluăm riscurile și să luăm măsurile necesare”, a adăugat Musta.
Medicul consideră că școala online este recomandată categoriei de copii care sunt bolnavi (diabet, obezitate sau malformații), precum și celor care au părinți cu comorbidități.
„Trei reguli de aur” pentru sănătate
„Singura soluție cred că e să încercăm să explicăm în fiecare zi oamenilor că nu sunt alte soluții miraculoase decât respectarea celor 3 reguli de aur – distanțarea socială, purtarea măștii și igiena. Dacă nu înțelegem aceste lucruri și nu le vom respecta, degeaba încercăm să creștem capacitatea secțiilor de terapie intensivă, pentru că la un moment dat ele nu vor face față numărului mare de cazuri și de forme severe”, a spus Musta.
Măsuri „nepopulare”, dar de folos
„Este o perioadă electorală și este dificil de a impune anumite măsuri care nu sunt populare, dar experiența ne arată că țările care au fost mai riguroase, a căror populație respectă, poate din educație, regulile trec mult mai bine peste aceste perioade de reactivare a virusului”, a concluzionat medicul timișorean, la Digi24.
Citește și: Consiliul elevilor cere MEC un program școlar coerent și susțin că în online orele nu sunt folositoare