Marcel Vela

Ministrul de Interne Marcel Vela urmează să dea explicații cu privire la „Operațiunea Spranghelul”. Acesta va fi audiat de o comisie de anchetă care investighează situația lucrătorilor români plecați în luna aprilie din țară, în plină stare de urgență.

„Secretariatul comisiei a trimis azi domnului ministru de interne Ion-Marcel Vela invitația la audieri pentru marți, ora 13:00”, se arată într-un comunicat al comisiei de ancheta.

Reamintim că în luna aprilie, aproximativ 2.000 de români din diferite județe ale țării s-au înghesuit pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj, cu scopul de a pleca la muncă în Germania. La momentul respectiv, nu s-a ținut cont de nicio regulă de distanțare socială, cu toate că starea de urgență era în plină desfășurare. Oamenii urmau să se îmbarce în curse charter pentru a practica munci agricole în Germania.

La momentul respectiv, europarlamentarul Rareș Bogdan a comentat vehement situația românilor din aeroportul clujean:

„Eu, după cum știți, am prezentat prima dată aceste imagini și am reacționat extrem de dur, chiar dacă fac parte din PNL, care este la guvernare. Una-i una, alta-i alta. Înainte de orice e vorba de cetățean. Nu știu cine e firma. Situația e mult mai complexă decât o simplă firmă – că sunt mai multe firme, că e o singură firmă. Situația e mai gravă și, din punctul meu de vedere, are trei componente. Unu, ține de sănătatea oamenilor care au venit acolo, faptul că ei nu păstrau distanța socială necesară pentru a nu primi virusul în cazul în care un singur om de acolo era infectat, mai ales că avem o situație în care câteva sute erau din Suceava și din Neamț, zone extrem de roșii, epicentre care sunt infectate cu COVID-19 la această oră. Situația nu ține doar de ce s-a întâmplat astăzi la Aeroportul din Cluj sau de ce urmează să se întâmple mâine la Timișoara, la Cluj și la București, cu avioanele care pleacă spre Germania pentru cules de sparanghel”, afirma, la momentul respectiv Rareș Bogdan, la B1 TV, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”.

Citește și: Klaus Iohannis, declarații despre planul național de redresare și reziliență

#News