scoala romaneasca

Președintele Iohannis a promulgat, joi, legea prin care statul asigură finanțare și pentru copiii sub trei ani, care se află la grădinițe.

Potrivit acestui proiect de lege, „La solicitarea expresă a părinților, în limita numărului de locuri, pot fi înscriși în învățământul preșcolar copiii cu vârsta de minim doi ani, asigurându-se finanțarea de baza corespunzătoare, de la bugetul de stat, în baza costului standard per preșcolar stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

Același act normativ face referire și la consilierul școlar.

„Norma didactica a consilierului școlar corespunde unui post de consilier scolar în cabinetul de asistență psihopedagogică, respectiv în cabinetul interșcolar de asistență psihopedagogică și se stabilește prin raportare la un număr de 500 de elevi, 500 de elevi și preșcolari sau de 300 de preșcolari. Activitățile specifice normei didactice sunt stabilite prin regulament aprobat prin ordin al ministrului Educației și Cercetării”, se arată în proiect.

Tot joi au fost semnate și următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, privind persoanele care au fost condamnate penal definitiv și care nu pot ocupa funcții didactice,didactice auxiliare, de îndrumare sau de control (PL-x 660/16.12.2019);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 58 din Legea educației naționale nr. 1/2011 privind faptul că statul finanţează programul „Şcoala după şcoală” pentru
  • preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a,  (PL-x 295/26.06.2019);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, privind metodologia derulării activităților de învățământ în sistem online (PL-x 147/22.04.2020).

Citește și: Rafila: „Școala, într-un fel sau altul, trebuie să reînceapă”

#News