Dublarea alocațiilor resprezintă unul dintre subiectele sensibile ale momentului, ca orice altă posibilă „dare” de bani, de altfel. Așadar, iată că deși ar fi existat un proiect de ordonanță care ar fi amânat dublarea alocațiilor, pentru că, haideți să fim serioși, nu prea mai există cine-știe-ce bani la buget, Senatul a ales să facă pe din-doaselea și să respingă acest proiect. Mai exact, un număr de 94 de senatori au ales să respingă propunerea de ordonanță, în timp ce 14 dintre ei au crezut că dublarea alocațiilor ar mai putea suporta o mică amânare, totuși.
„3,6 milioane de copii ai României aşteptau legea, am votat pentru eliminarea cinismului din partea Guvernului PNL”, a declarat senatorul PSD Liviu Pop.
Citește și: Ping-pong cu alocațiile între Iohannis și Guvern
Cum era de așteptat, cei care au decis să dea „reject” propunerii de ordonanță, au fost majoritar componenți ai partidului social democrat, întrucât obiceiurile populiste și vechi nu se uită niciodată.
„PNL nu se opune majorării alocaţiei (…). Guvernul a arătat cât se poate de clar că nu există alocare bugetară pentru măsura propusă şi a arătat că poate să îndeplinească ceea ce a stabilit Parlamentul prin adoptarea bugetului de stat începând cu data de 1 august. Este trist faptul că intrăm într-o retorică electorală încă de la începutul anului”, a susţinut Daniel Fenechiu, plusând pe faptul că ar trebui să ne chibzuim momentan pentru că nu-i rost de risipă.