În urma focarului descoperit pe un șantier de construcții din sectorul 4, în care zeci de muncitori indieni au fost depistați cu noul coronavirus, ministrul Muncii, Violeta Alexandru vrea să monitorizeze toate șantierele, cu camere de supraveghere.
„Inspectoratul Teritorial de Muncă București a terminat verificările și a finalizat raportul de control cu privire la condițiile de muncă de pe șantierul dezvoltatorului imobiliar din sectorul 4, despre care opinia publică a aflat sâmbătă seară. Mai mulți muncitori indieni au fost depistați cu Covid-19. Raportul a fost finalizat în 3 zile. Bun.
Când am ajuns în preajma șantierului, tocmai pentru că am nevoie să aprofundez rapoartele scrise, mi-am dat seama că este nevoie de coordonare între instituții. Direcția de Sănătate Publică București (aflată deja acolo când am ajuns), ITM București, Inspectoratul General pentru Imigrări, Jandarmerie (și ea acolo). Funcționează coordonarea între instituții atunci când este făcută de la cel mai înalt nivel. Altfel, riscă să nu. Am cerut ITM București să comunice public concluziile verificărilor”, a scris Violeta Alexandru pe pagina de Facebook.
„Big Brother” pe șantiere: Unde-i masca, nu e masca!
Minstrul Muncii a precizat că este nevoie de o monitorizare mai atentă pe șantiere, atât pentru contorizarea orelor suplimentare, ce multe nu sunt plătite de altfel, cât și pentru supravegherea măștilor de protecție, mai ales în plină pandemie de coronavirus.
„Suntem într-o perioadă în care cer un ritm mai alert în verificări la ITM. Se fac controale (nu vreau nici să facem exces!) dar important mi se pare ca și angajatorii să se conformeze. Inclusiv pentru înregistrarea orelor suplimentare. Aici mă gândesc la un sistem electronic de contorizare (cu un pilot în zona construcțiilor), inspirat de modelul pe care îl pun în practică firmele din Germania, din industria cărnii, un sistem despre care am vorbit cu Ministrul Muncii, dl Heil.
Angajații trebuie să ia în serios solicitările autorităților și să nu mai lase măștile acasă sau să le poarte câteva minute. Toți trebuie să fim responsabili pentru că, oricâte controale fac autoritățile, posibilitatea ca la un control lucrurile să arate acceptabil iar după control, lucrurile să degenereze, există. Și nu pot rămâne inspectorii în fața fiecărei firme. Angajatorii au interesul ca angajații lor să fie sănătoși, odihniți, să lucreze în condiții de igienă”, a scris ministrul Alexandru.
„Același mesaj l-am avut și în Germania, acum îl reiau acasă. Pentru că peste tot avem aceleași provocări.”, a concluzionat ministrul Muncii.
Citește și: Alexandru: Numărul angajaților activi, cu doar 640 mai mic decât în ianuarie