Vot Anticipate

S-au dus vremurile când pretendenții la un fotoliu de primar, de șef de consiliu – local sau județean,  organiza mitinguri cu mii de persoane, cu mici și bere, cu spectacole.

„Sezonul 2020” al alegerilor locale este unul total atipic, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Campania care va începe în această noapte și se va termina pe 26 septembrie, la ora 7 dimineața, este plină de restricții impuse de autorități pentru a limita cât mai mult transmiterea virusului.

Potrivit Digi 24, Guvernul va stabili, astăzi, în ultima ședință de dinaintea începerii campaniei electorale măsurile de protecţie sanitară pentru perioada următoare. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor și mitingurilor electorale se instituie obligaţia organizatorilor de a asigura respectarea următoarelor măsuri:

-în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20 şi a duratei acestora la maximum 2 ore;

-în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

-efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;

-menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;

-în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;

-în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2;

-aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Calendarul alegerilor locale

Conform calendarului electoral avizat de Autoritatea Electorală Permanentă, pe 4 septembrie va fi prezentată macheta fiecărui buletin de vot din fiecare circumscripție electorală membrilor birourilor electorale de circumscripție județeană și ai biroului electoral de circumscripție a municipiului București, pe 22 septembrie buletinele vor fi tipărite, 24 septembrie – Completarea biroului electoral al secției de votare cu reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, pe 25 septembrie vor fi tipărite listele electorale permanente și a copiilor de pe listele electorale complementare, iar pe 27 septembrie, între orele 7 și 21 va avea loc votarea propriu-zisă.

Măsuri sanitare în ziua alegerilor

Toate secțiile de votare din țară vor fi dotate cu măști de protecție și materiale dezinfectante pentru membrii secțiilor și votanți, acestea fiind distribuire de Ministerul Sănătății, prin intermediul instituțiilor prefectului, către primari, conform Art 3. din HG 577/2020.

Bugetul și structura cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor locale din anul 2020

Costurile totale ale alegerilor locale sunt în valoare de 966.263.000 de lei, se arată în HG 578/2020.

Citește și: România, cu 21.000 de „majori” în plus la alegerile locale

#News