Deschiderea anului școlar vine cu o serie de măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Dacă până zilele trecute erau discuții doar în ceea ce îi privește pe elevi, ministerul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat care sunt măsurile pentru cadrele didactice. Astfel, conform lui Tătaru, profesorii care au peste 60 de ani, precum și cei care prezintă comorbidități pot să-și predea cursurile online. Ceea ce putem spune că este un câștig destul de mare, reducându-se considerabil riscul infectării.
Numărul de cazuri de infectări afost în creștere în ultima vreme, dar, potrivit lui Tătaru a fost la persoanele cu risc, nu și la copii.
„Noi sperăm să avem doar o creştere uşor simţită şi nu la nivelul copiilor, ci la persoanele cu risc. De aceea, medicina muncii ne-a şi recomandat şi am fost de acord ca tot ce înseamnă personal didactic şi nedidactic, peste 60 ani şi cei care au comorbidităţi să poată face cursurile online, precum şi libertatea pe care am lăsat-o autorităţilor locale, inspectoratelor şcolare judeţene, DSP-urilor, de a adapta scenariile pe care le-am gândit la fiecare unitate şcolară”, a declarat vineri Nelu Tătaru, citat de Agerpres.
Cursuri în siguranță
„Încă din 15 mai, când am avut primele măsuri de relaxare, fiecare măsură de relaxare a fost însoţită de un ordin de ministru care specifica şi anumite norme în vederea funcţionării şi desfăşurării fiecărei activităţi în parte. Şi aici avem aceste norme, odată respectate sunt nişte riscuri asumate. Ţin să menţionez că din ce avem până acum, peste 84.000 cazuri de infectare în România, ieri erau 5.105 de infectări la copii, 1.978 de cazuri la copiii de 0-9 ani, 3.127 la copiii care erau între 10-19 ani. Copiii pot fi nişte purtători, patologia fiind redusă la această vârstă, de aceea trebuie să îmbinăm dorinţa, potenţialul şi capacitatea lor de a învăţa, cu siguranţa pe care trebuie să le-o acordăm noi, inclusiv acei profesori care ar trebui să respecte şi ei regulile”, a mai spus Nelu Tătaru.
Reamintim că pentru modul în care se vor desfășura cursurile din acest an au fost stabilite trei scenarii, în funcție de evoluția epidemiologică din ultimele două săptămâni. În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1.318 cazuri noi de Covid-19, din 26.059 de teste efectuate.
Citește și: Orban, Turcan și Anisie – plângeri penale făcute de elevi