Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu nu îi crede pe Carmen Dan, Cătălin Rădulescu și Adrian Potor

Dacă până acum, în PSD, se vota „mort-copt” – fie că vorbim despre alegerile cu cântec organizate de social democrați, ori chiar despre eventualele moțiuni de cenzură, iată că în cursul zilei de astăzi, Carmen Dan, Cătălin Rădulescu și Adrian Potor și-au luat „scutire medicală” și au anunțat la unison că nu vor avea cum să voteze moțiunea de cenzură. Lucru care, după cum era de așteptat, l-a supărat peste măsură pe liderul PSD Marcel Ciolacu, cel care s-a trezit brusc în postura de a nu mai avea numărul de voturi necesare moțiunii de cenzură.

Mai mult decât atât, Marcel Ciolacu a anunțat că are de gând să propună Comitetului Politic Național exluderea celor trei „bolnăviori” din partid.

„Care colegi? Cei trei îmbolnăviți? Domnul Potor, domnul Rădulescu și doamna Carmen Dan. Dacă tot forțăm așa lucrurile am să propun Comitetului Politic Național excluderea celor trei. Nu e niciunul bolnav”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

De menționat că de la PSD ar lipsi în jur de 5 parlamentari, ceea ce răstoarnă situația moțiunii de cenzură.

În cursul acestei zile, fostul ministru Carmen Dan declara:

„Confirm astfel zvonurile conform cărora eu astăzi nu voi fi prezentă în Parlamentul României pentru a vota alături de colegii mei pentru moțiunea de cenzură împotriva guvernului Orban. În oricare alte condiții, nu cred că e nevoie să asigur pe nimeni că aș fi fost acolo. O fractură de mână sau de picior, o răceală mai mult sau mai puțin banală sau orice altă problemă de acest gen nu m-ar fi oprit să ajung în Parlament. Altfel spus, în aceeași zi în care mama a fost confirmată eu am fost testată, iar rezultatul este negativ. Nu am simptome de niciun fel, doar că legea îmi impune să stau în autoizolare, lucru pe care îl voi respecta!”, a scris astăzi Carmen Dan pe Facebook.

Citește și: Moțiunea de cenzură, cu șanse din ce în ce mai mici. Carmen Dan și „Mitralieră”, bolnavi

#News