Roxana Paturca (PSD Calarasi) Facebook PSD Calarasi

Senatoarea Roxana Pațurcă a fost exclusă din PSD, ca urmare a absenței de la ședința pentru dezbaterea moțiunii de cenzură depusă de social-democrați împotriva Guvernului Orban. Mai mult, Pațurcă a fost deja „înrolată” la PNL, anunțul oficial urmând să se facă marți. Pentru presa locală, senatoarea de Călărași și-a motivat absența de la moțiune – „se știa că nu se va face cvorum”.

„Haideți să vă spun ceva! Se știa în grupul nostru parlamentar, încă din dimineață acelei zile, că moțiunea nu va trece pentru că nu se va face cvorumul. Motivul este simplu: PSD pierduse deja sprijinul formațiunilor care îi asigurau majoritatea în Parlament, așa cum s-a văzut. În aceste condiții, ce rost are să pretindem acum că moțiunea ar fi trecut dacă eram eu prezentă în sală?”, a declarat Pațurcă, într-un interviu pentru atitudineadincalarasi.ro.

Mai mult, aceasta a precizat că a aflat din presă că va fi exclusă și a confirmat trecerea la PNL. „Voi fi în campanie alături de soțul meu la Borcea, primar PNL”, a adăugat Roxana Pațurcă.

Carmen Dan a scăpat, deocamdată

Prima decizie este de excludere a patru din cei cinci parlamentari care au lipsit ieri (n.r. luni) la moțiunea de cenzură. Este vorba de domnul deputat Dan Ciocan, domnul Cătălin Rădulescu, domnul Adrian Todos și doamna Roxana Pațurcă. Acesția patru au fost excluși, au fost confirmate deciziile de excludere din partid făcute de organizațiile județene”, a declarat Alfred Simonis, liderul deputaților PSD.

Conform acestuia, situația fostului ministru de Interne, Carmen Dan, urmează să fie făcută o evaluare mai amplă a „speței” deoarece ar exista documente că este vorba de o situație medicală complicată.

Citește și: Guvernul spune „hăis”, Tăriceanu spune „cea”

#News