Cu toate că de curând a fost „renovată” de Primăria Sectorului 5, cea condusă de Florea Daniel, iată că Piața Rahova devine pericol public pentru cetățenii se ce încumetă să pășească în interiorul acesteia. O parte din tavanul acesteia s-a desprins, punându-i în real pericol pe oameni. Și nu, nu vorbim despre o clădire veche, nereabilitătă, la care te poți aștepta la orice. Vorbim despre o investiție recentă de 7,2 milioane de lei, cheltuită pe așa-zise intervenții. Unele de mântuială, după cum putem observa.

Vanghelie îi trage sforile lui Florea

Lucrările de reabilitate ale clădirii aferente Pieței Rahova au fost realizate de firma United Color Team, această firmă câștigând licitația inițială. Un lucru foarte interesant este faptul că în spatele acesteia se află omul de afaceri Petrică Paraschiv care, în trecut, a fost asociat în nenumărate rânduri cu fostul primar, Marian Vanghelie, fiind un apropiat al acestuia.

7.2 milioane de lei, duse pe apa sâmbetei

Adevărul iese mereu la iveală

O lucrare de „calitate”, plătită din banii contribuabilor care s-a sfârșit, la scurt timp de la finalizare, cu desprinderea tavanului aparent, lăsând să se vadă scheletul de sub. O lucrare pe care Primăria Sectorului 5 nu numai că a aprobat-o, însă a și plătit-o, ca mai apoi să întârzie acordarea avizelor necesare acesteia.

Piedone a cerut o explicație cu privire la avizele de funcționare ale Pieței Rahova

Parcă previzionând ce avea să se întâmple, în urmă cu câteva zile, cunoscutul Cristian Popescu Piedone cerea în scris un răspuns din partea Primăriei Sectorului 5, cu privire la avizele de fucționare ale Pieței Rahova.

„Astăzi, 2 septembrie am trimis un e-mail Primăriei Sectorului 5. Mâine dimineață voi depune și la registratura instituției aceeași petiție prin care solicit domnului primar să facă public dacă are avizele necesare pentru funcționarea Pieței Rahova.”, spune Cristian Popescu Piedone. „Fiind încredințat că domnul primar (n.r. Florea Daniel) respectă în totalitate legea, sunt ferm convins că ne va da un răspuns public și să ne prezinte toate aceste avize. După informații mele și sunt informații sigure, această piață funcționează fără niciun fel de aviz de funcționare.”, a mai spus Piedone.

Din respectiva listă, conform lui Piedone, lipseau următoarele avize și autorizații:

  • autorizația de funcționare a Pieței Rahova valabilă la 30.08. 2020
  • regulamentul de funcționare a Pieței Rahova la 30.08.2020
  • avizul ISU pentru Piața Rahova, valabil la 30.08.2020
  • autorizația de mediu a Pieței Rahova la 30.08.2020
  • autorizația Direcției de Sănătate Publică la 30.08.2020
  • avizele de evacuare canal – ape menajere și gunoi, la 30.08.2020
  • planul de risc vizat de autorități, valabil la 30.08.2020
  • proiectul care a stat la baza autorizației de construcție cu nr. 63A/06.02.2019
  • avizele legal necesare pentru autorizația aferentă lucrării de investiție încredințată în data de 26.06.2020
  • raportul și concluziile din raportul de expertiză tehnică asupra structurii de rezistență

Citește și: Piața Rahova, fără avize de funcționare. Se întâmplă în România!

#News