Suntem în plină campanie electorală. Și, ca în fiecare campanie, încep să apară detalii sordide despre candidați.
Director cu responsabilități de implementare a dispozitivului de control managerial SAP, în zona IT. Manager de proiect. Director de exploatare. O scară ierarhică urcată în doar câțiva ani. La Distrigaz Sud. Și-o explozie soldată cu 1 mort și 4 răniți, pentru că procedurile de intervenție nu au fost respectate. Sau nu au fost făcute corect. Sau nu au fost implementate corect.
Cert este că acest lucru s-a întâmplat sub ”atenta” supraveghere a directorului de exploatare de la aceea vreme: Clotilde Armand.
”În astfel de cazuri, pe vremea aceea se întruneau mai mulți șefi care stabileau planul de măsuri de intervenție. Dar totul era verbal. Salariatul de rând nu putea să se plângă dacă nu-i convenea decizia lor. Dar cine să gândească un plan dacă doamna Clotilde Armand fusese numită, fără nici un fel de experiență, fără cunoștințe tehnologice, director de exploatare într-un post care rămăsese vacant după moartea celui care avusese acea poziție?!?
Doamna venea din zona IT unde timp de doi ani fusese director cu responsabilități de implementare a dispozitivului de control managerial SAP. Foarte important este că în cei doi ani, cât a fost director IT și manager de proiect, nu a reușit să realizeze una dintre cele mai importante componente ale programului SAP: aceea legată de procedurile la intervenție. Și asta s-a văzut la explozia din Electronicii.
Ea a ajuns director operațional la cea mai importantă rețea de distribuție de gaze, unde avea viețile oamenilor în mâni. Atât ea, cât și subalternii ei din eșaloanele superioare trebuiau să gândească acel plan, să stabilească procedurile de intervenție, nu să permită ca muncitorii să lucreze cu gaz pe țeavă. Toți șefii trebuiau să urmărească procedurile, să prevadă tragedia. Bun, nu o facea ea direct, dar trebuia să-i pună la treabă pe cei cu asemenea responsabilități. Poate au discutat, dar e clar că nu au urmat până la capăt procedurile”, a mai spus sursa citată, potrivit evz.ro.
A urmat o anchetă, o retrogradare și-o plecare grăbită, în Franța. Pe un post inferior.
În urma anchetei, s-a constatat că vinovată a fost victima. Pentru că nu ar fi respectat procedurile în vigoare. Proceduri care au fost schimbate, ulterior.
Nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat, până la urmă. Doar că, în principiu, regulile de prevenție trebuiau să treacă de Clotilde Armand. După tragedie, Clotilde Armand s-a ”reprofilat”. Sau s-a ascuns? Într-o Franță care a găzduit-o destui ani, cât să dispară amintirea unei explozii.
Din păcate, suntem, după cum spuneam, în campanie electorală. Unde și cele mai vechi povești tind să iasă la iveală.
Citește și: Clotilde Armand, avere impresionantă din „supervizarea” pe bani publici