Senatorul PSD Daniel Zamfir a spus, într-o conferință de presă, faptul că plângerea penală pe care acesta, împreună cu alți parlamentari PSD i-ar fi depus-o la DNA lui Nicușor Dan nu ar avea legătură cu o încercare de a submina campania electorală realizată de candidatul USR PLUS și PNL, ci mai de grabă de a scoate în evidență fapte grave, aferente presupuselor infracțiuni comise.

„Plângerea penală pe care am depus-o alături de ceilalţi parlamentari PSD, cu privire la acele infracţiuni pe care noi credem că le-a săvârşit, nu a avut niciun rol de a influenţa în vreun fel în campania electorală pentru că nu-şi imagina nimeni că DNA în termen de o săptămână va reacţiona în vreun fel la solicitarea noastră. Plângerea penală a fost făcută tocmai pentru că l-am auzit pe Nicuşor Dan spunând că doreşte să elimine dejecţiile din politica românească. Da, şi noi vrem să eliminăm dejecţiile din politica românească. (…) Eu, ca preşedinte al Comisiei economice, am avut întâlniri cu oameni de afaceri care se plângeau de practicile lui Nicuşor Dan. (…) În 2016, staff-ul de campanie al lui Cătălin Predoiu avea exact aceleaşi elemente în legătură cu practicile lui Nicuşor Dan şi le-au acoperit. S-au rezumat doar la a-i da o poreclă: Nicuşor Ban. (…) Îmi doresc din suflet ca, după campania electorală, instituţiile statului să stabilească limpede dacă este sau nu trafic de influenţă ceea ce face Nicuşor Dan, este sau nu conflict de interese şi primirea de foloase necuvenite faptul că Nicuşor Dan primeşte 50.000 de euro în timpul mandatului de deputat”, a declarat senatorul Daniel Zamfir, într-o conferinţă de presă.

Daniel Zamfir: „Nicuşor Dan atacă autorizaţia de construcţie la trei ani de zile de la emiterea ei”

„După ce investitorul construieşte, începe să vândă, vinde 70 de unităţi locative, încasează 2 milioane de euro, se angajează în faţa celor cărora le-a vândut să livreze apartamentele (…), Nicuşor Dan atacă autorizaţia de construcţie la trei ani de zile de la emiterea ei, atunci când acest proiect devine interesant, atunci când investitorii sunt strânşi cu uşa, sunt obligaţi să livreze la termen apartamentele, sunt obligaţi să îşi plătească ratele la bancă, sunt obligaţi să continue construcţia”, a mai spus ulterior Zamfir.

Citește și: Ciolacu: „PSD nu va permite ca vreo mină să fie închisă!”

#News