O săptămână și o zi până la alegerile locale. Până atunci Florea Daniel speră, mergând târâș pe burtă, c-o să mai bifeze un mandat. Cu toate că Sectorul 5 e în paragină, arătând ca după o catastrofă nucleară. Speranța moare ultima.

Dar tot moare. La alegeri.

După ce ieri, în prima zi a evenimentului dedicat „Zilelor Sectorului 5”, artiștii de pe scenă și-au auzit ecoul, întrucât aproape nimeni n-a fost de față ca să-i asculte, scaunele stând goale și triste, Florea s-a gândit cum să salveze măcar a doua zi de „festival”, folosind și de data aceasta metode ce l-ar face invidios și pe cel mai iscusit mentalist.

O serie de profesori și funcționari publici au ocupat scaunele goale, fiind aduși „cu japca”. Odată cu profesorii chemați mai de voie, mai de nevoie, au putut fi zăriți și elevii merituoși, aduși și ei strategic, cu o săptămână înainte de alegeri.

Ce s-a putut vedea, concret, astăzi la a doua zi a Sectorului 5

Cu toate că, atât Bacalaureatul, cât și Evaluarea Națională și-au strigat merituoșii în urmă cu săptămâni bune, primarul a decis să împuște doi iepuri dintr-o singură lovitură, chemându-i în a doua zi de sărbătoare pe elevii cu merite deosebite, ca să le dea diplome și suma de 1.500 lei/elev. Iar dacă se întâmplă să se ocupe și scaunele, cu atât mai bine! Pozele să dea bine!

Cu toate că au fost anunțați la eveniment „peste 100 de copii”, numărul lor nu s-a ridicat nici pe aproape celui anunțat.

Lavinia Șandru, chemată de primarul Florea pentru a prezenta evenimentul

Lavinia Șandru

Discursul mărețului conducător, Florea Daniel

Asemenea vedetelor consacrate care nu au timp ca să vină să-și ridice Oscarul, Florea n-a pus nici el piciorul la „Zilele Sectorului 5”, preferând să trimită o înregistrare cu el în care vorbește vorbe. Genul acela de discurs menit să supra-plictisească orice elev ținut în picioare, în soare, la o festivitate, ori-de-care ar fi ea.

Antonia a cântat în fața scaunelor goale

După ce-au plecat elevii și profesorii, s-a lăsat iarăși liniștea peste spectacolul de la cinci, liniște descrisă cu subiect, predicat și pixeli în următoarele două fotografii.

Nici măcar prezența celebrei și frumoasei cântărețe Antonia nu i-a putut convinge pe cetățenii sectorului să vină la spectacolul electoral al lui Florea. Și nici pe profesori, elevi și părinți să rămână mai mult decât au fost obligați să o facă.

În SEAP, nicio achiziție!

Cu toate că achizițiile făcute din bani publici ar trebui să apară în SEAP, în mod just și netransparent, achizițiile lui Florea ce vizează „Zilele Sectorului 5” nu apar nicăieri.

Distanțare fizică? Nici vorbă de așa ceva!

Autoritățile ne îndeamnă la distanțare fizică, mai ales atunci când vorbim de un eveniment de tipul acestuia. În spatele scenei, nici urmă de așa ceva.

Citește și: „Paranghelie” fără veselie la „Zilele Sectorului 5”

#News