Trebuie să ai umor (cam negru) ca să predici modestia, dar să-ți atârni cu opulență lanțul de aur de gât. Patriarhul Daniel a decis o cazare la un hotel de 5 stele pentru că e mult prea umil, dar și mult prea aurit pentru o banală pensiune. Pensiunile rămân loc de înnoptat pentru cei simpli și mai puțin cuvioși.
Cazare de lux
Cazarea aleasă a fost la un Hotel Spa, mai exact la Lotus Therm SPA & Luxury Resort, hotelul de 5 stele din Băile Felix. Și asta pentru că șefii Bisericii Ortodoxe au ales să facă o umilă vizită, dar nu pot alege o locație la fel de umilă pentru masă și somn.
În ce a constat modestia? În talentul de a alege donatori și donații. În talentul de a cerși legal și fără teamă de impozite. Umor fin.
Patriarhul Daniel a făcut apel la donații din partea credincioșilor pentru că buzunarul nu-i permite să bifeze un ordin de plată.
Falsă modestie
Patriarhul BOR și un vesel alai alcătuit din 20 de episcopi au decis să participe la o slujbă oficiată pentru sfințirea Catedralei Ortodoxe din Oradea. Scopul? Donațiile. Din partea BOR? Nu, din partea celor care nu sunt tocmai fețe bisericești. Rezultatul? Românul manipulat a donat, donează și va dona.
Conform Ziare.com, preoții au fost prezenți la sfârșitul săptămânii trecute în Bihor la sfințirea Catedralei Ortodoxe din Oradea și a noii biserici de la Mănăstirea Izbuc din comună Carpinet. Patriarhul BOR, Preafericitul Daniel, și suita de 20 de episcopi care l-a însoțit au fost cazați la Lotus Therm SPA & Luxury Resort, hotelul de 5 stele din Băile Felix, scrie Adevărul.ro.
Patriarhul și alaiul de episcopi au fost așteptați în Bihor de mii de persoane, atât credincioși din județ, cât și din județe ca Hunedoara, Olt, Maramureș, Alba și chiar Constanța. Iar gazdele, oficialii Episcopiei Ortodoxe Oradea, autorități locale și județene, s-au pregătit cum se cuvine.
Prețul religiei ortodoxe
Săracii n-au umor. Potrivit sursei citate, Episcopia Ortodoxă Oradea, PS Daniel și episcopii care îl însoțeau au fost cazați la cel mai luxos hotel din statiuna Băile Felix, cu propriul aquapark, centru de tratament și relaxare, unde prețul unei camere începe de la 688 lei (single) și ajunge la 2.748 lei (apartamentul VIP). Episcopia Ortodoxă din Oradea a ales această varianta, deși aveau la dispoziție apartamentele din sediul Episcopiei Ortodoxe, de la Mănăstirea Sfintei Cruci sau chiar de la Mănăstirea Izbuc din comună Carpinet, unde, de altfel, sâmbătă, Patriarjul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel Ciobotea, și alaiul său au sfințit nouă biserica „Adormirea Maicii Domnului” din incintă.
Buzunarul Bisericii Ortodoxe
Înainte de a pleca, Patriarhul Daniel a decis să aducă mulțumiri puține contribuțiilor creștinilor. Pentru bani mulți. Așa că a decis să declare următoarele:
”Vă mulțumim pentru participare, felicităm încă o dată pe PS episcop Sofronie și vă dorim tuturor o duminică binecuvântată, ajutor de la Dumnezeu și să auzim peste 2-3 ani că se va sfinți și pictura acestei catedrale, pentru că, odată început, un lucru frumos trebuie continuat, deci este loc pentru cei care n-au putut contribui pentru acum, să contribuie în viitorul apropiat”.
Este loc pentru cei care n-au putut contribui. Dar pentru tine, Dani?
Citește și: Un român la masa Papei Francisc. Ce mănâncă Suveranul Pontif?