Candidatul ALDE la Primăria Generală a Capitalei, Călin Popescu Tăriceanu face dezvăluiri despre cel mai țintit politician al momentului, Nicușor Dan. Potrivit lui Tăriceanu, investitori mai mici sau mai mari îi cer acestuia să intervină, ca nu cumva să ajungă Nicușor Dan să le pună vreo piedică. Însă cum Tăriceanu nu-l cunoaște pe Dan și nici n-au vorbit vreodată cu acesta, ridică din umeri, însă relatează cu subiect și predicat faptul că Nicușor Dan ar vrea să-i blocheze omului proiectele.
Tăriceanu, povești despre investitori de talie mică
„Acum un an de zile, un prieten de-al meu m-a solicitat rugându-mă să îl pun în legătură cu Nicușor Dan. Această persoană are proiecte imobiliare de talie mai mică și să îl ajut. I-am spus că nu am cum, pentru că nu îl cunosc, nu am niciun fel de dialog. Mi-a zis: ”Uite, vreau să fac un bloc și nu vreau să mă blocheze, pentru că am aflat că vrea să blocheze proiectul. Lasă, important este să ajung la el că știu eu cum să procedez”. Cum să rezolve? Să ajungă la o negociere, să sponsorizeze unele dintre ONG-urile în care funcționează Nicușor Dan și anturajul lui și treaba se rezolvă. Se pare că a rezolvat-o!”, declară Călin Popescu Tăriceanu.
Citește și: Tăriceanu: „Jenanți conducători, dificile momente pentru români”