În urma recentului scandal legat de situația încurcată a voturilor și a suspiciunilor de fraudă din Sectorul 1, Nicușor Dan a declarat că astfel de fapte nu trebuie să rămână nepedepsite, caz în care ele se dovedesc a fi adevărate. Mai mult decât atât, Nicușor Dan este de părere că voturile trebuie renumărate acolo unde situația o cere și că susține inițiativa celor din PNL, USR și PLUS.

„Aşa cum am spus în seara alegerilor, toate voturile trebuie corect numărate, astfel încât rezultatele oficiale să reflecte exact voinţa bucureştenilor. E incredibil faptul că PSD a încercat să fraudeze votul în Bucureşti, inclusiv prin falsificarea de procese verbale. Aşa ceva trebuie penalizat sever şi sunt alături de colegii mei din PNL şi USR PLUS, care solicită renumărarea voturilor acolo unde există suspiciuni de fraudă”, scrie Nicușor Dan pe Facebook, potrivit Agerpres.

Nicușor Dan: „PSD trebuie să ştie că nu are voie să fure!”

„Reamintesc că PSD a încercat şi alte metode de a frauda alegerile, inclusiv prin difuzarea de publicitate pentru ‘realizările’ Primăriei Generale conduse de Gabriela Firea, inclusiv în ziua alegerilor, inclusiv după ce Biroul Electoral Municipal a constatat ilegalitatea acestui gen de publicitate. PSD trebuie să ştie că nu are voie să fure! Iar dacă totuşi o face, să ştie că nu-i lăsăm să scape nepedepsiţi”, a mai spus Nicușor Dan.

Citește și: Poliția, despre de suspiciunile de fraudă din Sectorul 1: „ În acest moment efectuăm doar cercetări, nu ne putem pronunța”

#News