Potrivit presei ieșene, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica este infectat cu COVID-19. El a fost confirmat pozitiv astăzi.
Alături de edil au mai fost confirmați pozitiv și viceprimarul Gabriel Harabagiu, directorul Vasile Tiron, șeful Direcţiei Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională, dar și funcționari din Primărie. DSP Iași a demarat o anchetă epidemiologică, pentru a vedea câți angajați ai primăriei sunt infectați, pentru că numărul lor este destul de mare.
De altfel, ultima ieșire în public a lui Mihai Chirică a avut loc chiar vineri, în Sala Mare, la ultima ședință a actualului Consiliu Local, unde au fost prezenți mulți funcționari.
De altfel, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Iași au fost confirmate 181 de noi cazuri de infectări cu Covid 19, cu o cifră totală de 6.296 de infectări de la începutul pandemiei. Județul Iași este al doilea județ din țară, cu numărul cel mai mare de noi cazuri, în ultimele 24 de ore.
În acest context este de neînțeles insistența cu care Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin vocea mitropolitului Teofan, dar și a altor reprezentanți bisericești insistă pentru anularea restricțiilor privind pelerinajele, restricții impuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Conform acestuia, la pelerinajul Sf. Cuvioasa Parascheva au acces doar credincioșii din Iași.
Dezamăgire pentru întreaga Moldovă
„Credincioșii din Episcopia Hușilor trăiesc aceeași dezamăgire ca și cei din Arhiepiscopia Iașilor și din întreaga Moldovă, privind imposibilitatea participării la sărbătoarea ocrotitoarei lor. Catedrala Mitropolitană din Iași și racla Sfintei Cuvioase Parascheva sunt locul spre care ei se îndreaptă ori de câte ori vin în Capitala Moldovei, fiind unul din reperele esențiale de pe harta trăirii actului credinței. Acolo se simt ca acasă, chiar și fără actul de identitate. Măsurile luate, în contextul pandemiei, pentru ocrotirea sănătății oamenilor, au fost constant susținute de Biserică, cu conștiința faptului că sănătatea este darul lui Dumnezeu”, a transmis Episcopul Ignatie al Hușilor, potrivit doxologia.ro.
Protest în fața Catedralei din Iași
Iar ca lucrurile să fie și mai atipice, din rugăciune, pelerinii au trecut la proteste. Astfel, zeci de credincioși protestează în fața Catedralei Mitropolitane din Iași.
„Pelerinaj zilnic la metrou permis, pelerinaj la sfinți, o dată pe an, interzis!” sau „Dumnezeu este cu noi, fiți curajoși!”, sunt unele dintre mesajele protestatarilor. Oamenii au pancarte pe care scrie „Dumnezeu este cu noi”, „Fiţi curajoşi”. Unii dintre participanţi nu poartă măşti de protecţie.
Citește și: Mitropolitul Teofan: „Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat”