Kelemen-Hunor

Potrivit liderului UDMR Kelemen Hunor, partidul său intenționează să dea tot ce poate la alegerile parlamentare, astfel că, pe liste se află, în acest moment, un număr de 566 de candidați, însumând 34 de județe unde listele acestora sunt complete, potrivit declarațiilor.

„Vom avea liste în toate judeţele ţării. În total avem 566 de candidaţi în toate judeţele României, în 34 de judeţe avem liste complete, inclusiv locurile care eventual pot fi luate dacă cineva iese de pe listă. Şi avem în colegiul diaspora încă 5 candidaţi – acelea deja au fost depuse la BEC acum 10 zile”, a declarat liderul UDMR Kelemen Hunor, într-o conferinţă de presă, potrivit celor de la Agerpres.

UDMR se ambiționează și aruncă în luptă candidați în 34 de județe

Liderul UDMR Kelemen Hunor a mai spus că are de gând ca anul acesta să rezolve situația în care, în anumite județe, UDMR-ul primește zeci de mii de voturi, însă nu primește un loc de deputat sau de senator.

„Dar voturile date de acolo, de fiecare dată, se transformă în mandate. Sunt acele judeţe unde populaţia maghiară trăieşte într-un procent mai mic. De aceea, pe principiul solidarităţii şi responsabilităţii, oferim un loc eligibil pentru aceste judeţe. M-am consultat cu colegii mei şi propunerea lor este ca domnul Benedek Zacharia să meargă mai departe şi în judeţul Covasna am oferit un loc eligibil – locul 3 la Camera Deputaţilor pentru aceste judeţe pentru reprezentantul acestor judeţe. Deci, domnul Benedek Zacharia va candida în judeţul Covasna conform deciziei Consiliului permanent”, a mai spus Kelemen Hunor.

Citește și: Ciolacu s-a săturat de „mâțe care se țin de burlan”. Vrea oameni de valoare

#News