Alexandru Rafila, cel care, de de curând și-a anunțat nu numai aderarea la PSD, ci și posibila candidatură la parlamentare din partea acestora a mărturisit că reacțiile venite în urma gestului său politic au fost dintre cele mai diverse. Dacă pe de-o parte ar fi fost felicitat, pe de altă parte, Rafila recunoaște că PSD nu beneficiază chiar de cea mai bună reputație, în acest moment, astfel că reacțiile au fost pe măsură.
„Reacţiile au fost de încurajare, într-o anumită măsură, dar şi de reticenţă, pentru că zona politică din România nu are cea mai bună reputaţie, iar poziţia Partidului Social Democrat, evoluţia din ultimii ani, a dus şi acest partid într-o zonă de incertitudine inclusiv indentitară, pentru că lucrurile care s-au întâmplat nu au legătură cu social-democraţia”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24.
Alexandru Rafila: „Dacă percepţia publică este că toţi cei care accesează zona politică au interes personal, iar interesul public nu există, este foarte periculos”
Alexandru Rafila a mai declarat că, după marele anunț, o anumită persoană i-ar fi trimis un e-mail și l-ar fi acuzat de „interese”.
„Dacă percepţia publică este că toţi cei care accesează zona politică au interes personal, iar interesul public nu există, este foarte periculos. (…) Dacă toată zona politică e considerată exponentul intereselor de grup sau personale iar interesele publice sunt accesorii, atunci că avem o problemă foarte serioasă şi cred nu ne mai facem bine ca ţară. Trebuie să schimbăm neapărat această percepţie şi nu putem să schimbăm decât dacă facem pasul şi, prin exemplul personal, prin activitatea noastră, reuşim să demonstrăm publicului că într-adevăr suntem în slujba lor şi nu în slujba propriilor noastre interese” a adăugat Alexandru Rafila.
Citește și: Streinu-Cercel, pe urmele lui Rafila în PSD și la parlamentare