În urma creșterii incidenței de ieri, ajungând la valorea îngrijorătoare de 3.02 la mia de locuitori, ministrul Educației Monica Anisie a declarat în cursul acestei dimineți că urmează a fi pus la punct un plan pentru închiderea școlilor fizice în Capitală, urmând ca învățământul să fie practicat 100% online.

„Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București anunță Inspectorarul Școlar al Municipiului București cu privire la rata incidenței. Dacă rata depășește 3 la mia de locuitori, cum suntem în această situație astăzi, Inspectoratul Școlar și DSP transmit către Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență propunerea pentru suspendarea temporară a cursurilor, suspendare care va dura 14 zile și care înseamnă că elevii nu vor mai merge fizic la școală”, a spus, luni dimineață, ministrul Monica Anisie.

Monica Anisie: „Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile”

 „Cred că a fost o neînțelegere. Prevederile legale sunt clare și dacă ne uităm și la alte județe vom vedea că deciziile au fost luate de Comitetele Județene pentru Situații de Urgență”, a mai spus Anisie.

Conform ordinului de ministru, odată ce acest indice, de 3 la mia de locuitori, este atins, toate instituțiile de învățământ sunt obligate să treacă la practicarea cursurilor în regim online.

„Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia“, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației.

Citește și: Drama lui Selly după refuzul Monicăi Anisie: nu mănâncă, nu râde și nu vorbește

#News