Numit și „ministrul Grindă”, Ion Ștefan are treabă multă
Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, a sistat de curând plățile aferente programului PNDL pentru Primăria din Foșcani. Înainte de sistare, Ștefan a avut grijă să facă verificări cu privire la implemntarea și decontarea acestor proiecte PNDL. Acest lucru nu i-a picat prea bine primarului din Focșani, Cristi Misăilă, care susține că la mijloc este vorba doar de plata unei „polițe”.
Răzbunătorul Ion Ștefan nu uită de amenzi
Edilul Municipiului Focșani este de părere că ultima ispravă a lui Ion Ștefan ar fi, de fapt, un fel de atac la adresa acestuia, de vreme ce conflictele dintre cei doi nu sunt chiar noi. Nu cu mult timp în urmă, ministrul Dezvoltării primea o amendă din pricina lipsei de acte necesare pentru contruirea unei case.
Citește și: Ion Ștefan, audiat de DNA, dispus să renunțe la imunitate
”Nici în acest moment, nu s-a stabilit cu exactitate ce sumă are de achitat. S-a stabilit doar 7.800 de lei, pentru că, timp de 19 ani, a declarat o casă cu o suprafață de 91 de mp față de 562 mp, ceea ce nu este confirmat în acte” a acuzat primarul din Focșani, Cristi Misăilă.
Întrucât autorizația de construcție a casei ministrului prezenta o serie de greșeli, Ion Ștefan ar fi fost pus la plata unor sume aferente a cinci ani, cu toate că în mod normal ar fi fost bun de plată pentru 14 ani. Așadar, Cristi Misăilă subliniază faptul că situația ar fi putut fi și mai „neagră” de atât pentru ministru, însă cum acesta e băiat de treabă, a ales compromisul.
Cu toate astea, Ion Ștefan insistă că acest conflict nu mai este unul curent, întrucât soția sa ar fi plătit toate impozitele la momentul potrivit.
Citește și: Marian Oprișan, la cuțite cu prefectul PNL de Vrancea