Copilul de patru ani, intrat în comă în urma unei anestezii generale efectuate la dentist, se află în moarte cerebrală. Băiatul mai este ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor, au anunțat medicii Spitalului „Grigore Alexandrescu”.
Potrivit declarațiilor medicilor, copilului i s-a făcut, în prezența părinților săi, ElectroEncefaloGrama, care a arătat lipsa activității cerebrale.
„Copilul respiră doar susținut de aparate și este în moarte cerebrală”, au anunțat medicii.
În comă, după anestezia făcută la dentist
Copilul a ajuns luni seară la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, fiind transferat din Pitești. El a intrat în comă după ce, la dentist, i s-a făcut anestezie generală. Inspectorii DSP au demarat controale la clinica unde a avut loc anestezia, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Verificările au fost făcute la solicitarea Ministrului Sănătății. Inspectorii au aflat că medicii nu aveau voie să facă anestezie totală deoarece în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.
Citește și: Teama de a merge la dentist, vindecata prin coma
Colegiul Medicilor Dentişti face o anchetă
Reprezentanții Colegiului Medicilor Dentiști s-au autosesizat în acest caz.
„S-a administrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie generală”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, doctor Dragoş Stanciu.
Și poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Ministrul Sănătății dă vina pe medicul anestezist
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a afirmat, marți, că procedura de anestezie a fost ilegală în cazul copilului intrat în comă. El susține că această intervenție se poate face doar în unitățile medicale unde pacientul poate fi intubat rapid.
„Anestezia generală pe venă este o procedură care devine sigură când este practicată la o instituție sanitară, unde există întotdeauna riscul ca această anestezie dacă nu este monitorizată, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poți intuba un pacient într-un cabinet de anestezie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache.
Medicul care a făcut anestezia se apără
Adrian Dinescu, medicul care a făcut anestezia copilului de patru ani, a spus că a respectat toate protocoalele medicale. El a mai declarat că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai utilizat-o de multe ori.
„Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali”, a declarat medicul anestezist Adrian Dinescu.