În contextul în care de luni, 9 noiembrie, România va intra în carantină parțială, cu restricții de circulație pe timpul nopții, dar și cu magazine închise la ora 21.00, precum și cu închiderea piețelor amenajate în spații închise, retailerii (AMRCR) se așteaptă la un val masiv de cumpărători. Așa cum a fost și la începutul pandemiei, după ce a fost făcut anunțul cu decretarea stării de urgență.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) a anunţat vineri că magazinele membre sunt pregătite, atât la raft, cât şi în depozite, cu stocuri de alimente şi produse de igienă şi sanitare, chiar şi în condiţiile în care este posibil ca în acest sfârşit de săptămână să se înregistreze o uşoară creştere a cererii şi numărului de consumatori, potrivit news.ro.
„Vă informăm că au fost revăzute procedurile de transport şi aprovizionare, se analizează oportunităţi suplimentare pentru produsele şi producătorii locali, precum şi soluţiile de personal în contextul noilor limitări preconizate a intra în vigoare la începutul săptămânii viitoare”, arată asociaţia, citat de news.ro.
AMRCR face un apel către toţi consumatorii să ţină seama de condiţiile privind autoprotecţia (purtarea măştii, păstrarea distanţei de siguranţă etc.) şi să respecte indicaţiile personalului de pază şi ordine în ceea ce priveşte accesul în magazine.
„Totodată, îi asigurăm pe toţi clienţii că magazinele vor rămâne funcţionale, bine aprovizionate şi nu există motive pentru a lua în calcul constituirea unor stocuri personale suplimentare. AMRCR este în contact şi coordonare permanentă cu autorităţile centrale pentru orice chestiune legată de buna funcţionare a magazinelor şi respectarea tuturor reglementărilor în vigoare”, mai menţionează AMRCR.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a fost înfiinţată în anul 2003 şi grupează următoarele 21 companii din retailul alimentar şi nealimentar din România: Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, DM Drogerie Markt, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Jumbo, Lidl, Kaufland, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Profi, Selgros.
Citește și: Orban: „Numai producători agricoli nu sunt”