Înainte, lucrurile erau destul de clare; artiștii își căștigau recunoștința abia după ce nu mai erau. În 2020 situația pare să se fi schimbat un pic, noul val de „artiști” înțelegând că aprecierea câștigată după moarte nu te ajută cu nimic. Ce folos să fii talentat, dacă ești sărac? Așadar, mulți dintre cei ce se numesc artiști în ziua de astăzi aleg să facă compromisuri, exploatând absolut orice fel subiect care poate face rating.

Cum să calci peste cadavrele celor bolnavi de Coronavirus

Și pentru că tot am adus vorba despre moarte, iată că acest nou val artistic al lumii știe să exploateze absolut orice, chiar și Coronavirus. Dacă ies bani, bagă două-trei versuri despre virusul letal, atașează-le de un videoclip sugestiv în care toată lumea arată ca după Cernobîl și dă-i drumul pe internet! Cu puțin noroc, în scurt timp vor curge milioane de vizualizări, iar melodia ta va ajunge un soi de imn pentru Coronavirus.

Exact cum s-a întâmplat și în cazul unui artist din Republica Dominicană, care a crezut că ar fi de bun augur să creeze o piesă despre acest virus. Sau cum o trupă tehno din Belarus a considerat că se poate inspira din recenta tragedie încă în desfășurare, pentru a scuipa pe YouTube un clip despre același subiect, Coronavirus.

Întrebați despre motivele pentru care au făcut această alegere, trupa din Belarus, pe numele ei, Rostany, a declarat că inspirația poate veni din absolut orice, chiar și dintr-o tragedie.

Citește și: Primul caz de Coronavirus depistat la un român

Pe când o manea și pe la noi, băieți?

Observăm cu „îngrijorare” că manele nu mai sunt ceea ce erau odată! Dacă înainte, manelele tematice apăreau ca ciupercile după ploaie, cam în același timp cu știrile despre respectivul eveniment, acum e liniște și pace. Păi, cum, măi, băieți, nu facem și noi o manea despre Coronavirus, pe care să danseze brașovence și pinguini toate soacrele mari și mici, pe la nunți și botezuri? Chiar așa, să rămânem rușinea lumii? Tot noi să vă dăm ideea?

#News