Consiliul General a aprobat, vineri, bugetul Primăriei Capitalei pe anul 2020, propus de Gabriela Firea. Primăria Capitalei are un buget general estimat la circa 10 miliarde lei (echivalentul a 2,1 miliarde de euro) în anul 2020. Din acești bani, subvențiile pentru RADET și RATB sunt estimate la 1,64 miliarde lei, cheltuielile de personal 1,94 miliarde lei, din care 1,1 miliarde lei pentru companiile municipale și alte instituții finanțate din venituri proprii, cheltuielile curente – 7,2 miliarde. Cheltuielile pentru investiții sunt estimate la circa 2 miliarde lei.

Bugetul PMB 2020 a fost aprobat, Catedrala Mântuirii Neamului nu primește niciun ban

Pentru biserici, Gabriela Firea a propus alocarea a 10,4 milioane lei, dar Catedrala Mântuirii Neamului nu primește niciun ban. Pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic se propune alocarea a 173 milioane lei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Pentru statui se alocă 12 milioane lei.

Citește și Căsătorie pe scena politică, cândva rivali, acum aliați

Cele trei instituții care organizează evenimente culturale pentru Primăria Capitalei – ARCUB, CREART și PROEDUS – au în 2020 un buget estimat la 136 milioane lei. Clubul pentru Seniori are încă 25 milioane lei, la fel și Clubul pentru Tineret – cele două organizează excursii/tabere și evenimente culturale pentru seniori și tineri, dar dau și câteva ajutoare. Administrația Spitalelor are în 2020 un buget estimat de 421 milioane lei, Administrația Străzilor – circa 200 milioane lei, iar Direcția de Asistență Socială – 550 milioane lei.

Opoziția nu a votat bugetul

Consilierii PNL au votat împotriva bugetului propus de Gabriela Firea, cu două excepții Cristian Olteanu și Kansou Alexandru-Hazem.

Nici USR nu a aprobat bugetul pe motiv că veniturile sunt supraestimate. Consilierii URS au propus și un amendament, dar nu a fost aprobat.

#NEWS