Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a explicat, în ședința Consiliului General al Primăriei Capitalei în cadrul căreia s-a votat Legea bugetului pentru anul 2020, că alocările bugetare venite de la Guvern sunt insuficiente, dar în momentul în care a cerut bani în plus, premierul a numit-o ”obraznică”. Firea a spus că-și asumă eticheta, dacă asta înseamnă un primar care se luptă pentru banii cetățenilor.
Firea își asumă eticheta de „obraznică”, dată de Orban
”Bucureștenii contribuie la PIB cu 25% și se întoarce la Primăria Capitalei un procent infim, adică până în 0,6%. Am solicitat un procent de 1% din PIB, dar nu ni s-a alocat, iar eu am fost catalogată drept obraznică. Dacă un primar general este obraznic atunci când se luptă pentru drepturile cetățenilor, atunci accept să fiu numită obraznică. Da, sunt obraznică în numele cetățenilor.
Citește și Bugetul PMB 2020 a fost aprobat, Catedrala Mântuirii Neamului nu primește niciun ban
S-a vorbit foarte mult despre faptul că în București se organizează evenimente. Da, se organizează, suntem o capitală europeană, nu mai multe decât în alte oraș conduse de niște primari care sunt acum parte a arcului guvernamental, dar care au dreptul să organizeze și ”Zilele orașului”, și ”Târg de Crăciun” și spectacol de Revelion, numai la București nu ai voie să organizezi nimic. Asta este ipocrizia politică!”, a spus Gabriela Firea, în ședința Consiliului General al Primăriei Capitalei.