Băsescu: „Lichelismul în politica româneasă a ajuns la culmi”

Cu toate că și-a exprimat, de foarte multe ori, părerea vis-a-vis de pensiile speciale, afirmând în trecut că nu ar fi de acord cu acordarea acestora, Traian Băsescu nu agreează atitudinea marilor partide politice, cea de ieri, acuzând acte de „lichelism” care, în opinia lui, ar fi ajuns la „culmi”. De asemenea, același Băsescu afirmă că nu ar mai fi văzut niciodată asemenea stadiu de degradare a unei campanii electorale – nici măcar în ale acestuia de la prezidențiale.

„Lichelismul în politica româneasă a ajuns la culmi. Eu nu am mai văzut o asemenea degradare în timpul unei campanii electorale.

Legea care anulează pensiile special pentru parlamentari este în Parlament, a trecut de Camera Deputaților, e la Senat, ar fi suficient ca PSD, USR PNL să se pună de acord și să valideze legea înaintată de PMP.

Deci discutăm despre niște lichele care mint populația cu nerușinare.”, a spus Traian Băsescu.

Citește și: Elena lui Băsescu dă „iama” la borcanul cu dulceață. PMP Constanța o vrea la Camera Deputaților

Traian Băsescu lansează un atac la adresa USR

„E vorba de sinergie, la fel cum și-au numit oamenii în Consiliul Lelgislativ, USR l-a votat pe Iordache „altă întrebare” și PSD a votat un adjuct USR al lui Iordache. Este evident că între PSD si USR există o comunicare pe interese, cel puțin la nivel de oameni,  înțelegere, cel puțin la nivel de oameni. Mă tem că este și o filiație politică. (..) Deci nu mă surprinde că USR face ca maimuța, a  făcut șeful PSD o mișcare, hop și noi, dar o facem în bloc, suntem mai lichele, mai mincinoși, mai lipsiți de respect pentru electorat,” a mai avut de declarat Traian Băsescu.

Citește și: Ciolacu le sugerează cetățenilor să dea Guvernul în judecată

#News