Profil de candidat – Daniela Simona Vreme, pentru Camera Deputaților, din partea PNL

Perindându-se prin consiliile gălățene cu statut de independent până în 2020, Daniela Simona Vreme a trecut de partea liberalilor, întrucât de una singură, pare-se că nu mai făcea față. Cum la ultimele alegeri locale nu a mai vrut-o nimeni consilier pe nicăieri, aceasta s-a reprofilat și a ajuns direct pe listele PNL pentru Camera Deputaților, schimbând macazul și renunțând la independența care începea să nu mai dea roade.

Luată sub aripa „Stângă” a PNL Galați

De milă sau din lipsă efectivă de candidați, PNL Galați a decis, în această toamnă, s-o coopteze pe, până nu demult, independenta Daniela Simona Vreme, dându-i un loc șase pe listele pentru Camera Deputaților, la alergerile parlamentare din 6 decembrie. S-ar putea zice că locul șase n-ar fi unul cine-știe-ce, însă asocierea acestora cu luptătoarea pasiv-agresivă împotriva PSD-ului, ridică semne de întrebare.

Pentru a acoperi cât mai eficient nevoile gălăţenilor, viitorii parlamentari ai PNL Galaţi, în calitate de reprezentanţi ai judeţului Galaţi în Parlamentul României, au un sistem de petiţionare bine pus la punct, un canal de comunicare cu cetăţenii eficient, astfel încât problemele acestora să ajungă pe masa decidenţilor abilitaţi să le soluţioneze. Dar, în primul rând, pentru a identifica probleme, parlamentarul trebuie să fie pe teren, alături de oameni. Asta vor face viitorii parlamentari ai PNL Galaţi! Suntem o echipă de oameni profesionişti, tineri, pregătiţi, cu experienţă în administraţia publică, dar şi în mediul privat şi ne dorim să folosim expertiza profesională exclusiv pentru bunăstarea gălăţenilor. Funcţia implică responsabilitate şi vom da tot ce e mai bun pentru Galaţi şi gălăţeni!

George Stângă, preşedintele PNL Galaţi

Joaca de-a „urâm PSD-ul”, practicată bleg de Vreme n-a făcut, în timp, decât să stârnească hohote de râs prin consiliul local, acolo unde când venea, când nu venea, în funcție, probabil, de zilele lunii și de cheful de a-i înfrunta pe dinozaurii unși cu toate alifiile din partidul tătucului Nica. Încercări timide, ochi aruncați pe sub masă, voce tremurândă, lătrat de pechinez nesigur pe sine. Cam asta puteai vedea dacă te duceai la ședințele de consiliu local și aveai norocul să te nimerești într-una din zilele în care Vreme te onora cu prezența.

Declarație de avere, 2016

Declarația de avere a Danielei Simona Vreme, cea din 2016, se prezintă subțirică, exact ca intervențiile acesteia din Consiliul Local Galați.

Potrivit declaraţiei de avere, candidata independentă Daniela Simona Vreme nu deţine bunuri imobile şi nici bunuri mobile, active financiare, plasamente sau datorii. Singurele precizări vizează veniturile. Ca director economic la Abybet Company SRL încasează un venit anual 2.314 lei, ca economist la Titan Broker de Asigurare SRL – 4.393 de lei, iar mandatul de consilier judeţean i-a adus o indemnizaţie de 9.273 de lei. Daniela-Simona Vreme a mai trecut şi alocaţiile în valoare de 798 de lei, de care beneficiază fiecare dintre cei doi copii ai săi. Din declaraţia de interese, aflăm că Daniela Simona Vreme este asociat la Blistex VNS SRL Galaţi, unde are o acţiune sau o parte socială, în valoare totală de zece lei. Candidata a mai trecut apartenenţa la Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi calitatea de stagiar la Camera Auditorilor Financiari din România.

Viața Liberă, 2016, articol de Anca Melinte

Ce spune internetul despre Daniela Simona Vreme?

Cu toate că nu există foarte multe mențiuni, la nivel de Google, despre proaspăta liberală Daniela Simona Vreme, întrucât nu a făcut nimic notabil în cei patru ani în care a fost consilier în Galați, haideți să vedem, totuși, ce spunea, de-a lungul vremii, presa locală despre aceasta:

Lista PNL Galaţi pentru alegerile parlamentare

Monitorul de Galați

Reacțiile liderilor politici gălățeni, după alegerile locale: Daniela Simona Vreme, candidat independent

Viața Liberă

Daniela Simona Vreme, prim-vicepreşedinte la municipala PNL Galaţi

Monitorul de Galați

Încă două candidaturi de 1-2%

Express de Dunăre

Simona Vreme (consilier independent), ținută pe tușă de PSD

Antidotul

Alegeri locale 2016: Cine sunt cei 12 candidati la Primaria Galati

Ziare.ro

Finalmente, o analiză grafică de afiș electoral din 2020, realizată de un blogger gălățean:

Analiza electorală grafică din ochii unui Ion actual negativ, ex pozitiv

Ion pe Blog

Azi furăm o poză de afiș, mâine liberal fățiș

Din afișul electoral pentru locale, din 2020 (prezentat de Ion pe Blog), constatăm că Daniela Simona Vreme a renunțat, cel puțin anul acesta, la locale, la „furăciuni”, preferând să meargă pe un fundal simplu, alb, fără fotografii luate de pe internet. Nu același lucru putem spune despre Daniela Simona Vreme, cea din 2016, care obișnuia să copieze fotografii de pe internet fără acordul fotografului.

Afișul din 2016, cu fotografia furată:

Vorbim, firește, despre fotografia din fundalul afișului electoral din 2016, cea cu Galațiul văzut de sus. Apostrofată, în loc să-și ceară scuze pentru „gafa” furtului, Daniela Simona Vreme a preferat să lanseze acuze aproape lătrate și să se apere cu „lasă că știu eu că ești de la PSD!”. Firește, răspunsul ei nu avea nicio legătură cu faptul că aceasta își însușise munca fotografică a altcuiva și nici nu justifica furtul, indiferent de opțiunile politice ale fotografului care, în mod întâmplător, n-aveau nicio legătură cu justificările ei. Ce vină avea PSD-ul? De data aceasta niciuna! Nu PSD-ul era vinovat de faptul că Daniela Simona Vreme arunca în dreapta și-n stânga cu acuze de tipul declarațiilor politice populisto-agresive, însă pusă în fața faptului împlinit, se preta la a fura o fotografie SEMNATĂ, găsită pe internet pe care, mai apoi, s-o folosească în scop electoral, fără să ceară voie nimănui, cu atât mai puțin autorului.

Între timp, Daniela Simona Vreme își ștergea răspunsurile de peste tot, însă întru veșnicia pliciului aplicat peste ochi când se așteaptă mai puțin, iată un print screen realizat în 2016, păstrat pentru „vremuri negre”.

Din care observăm cu stupoare că, deși nu agrează, sub nicio formă, social democrația, Vreme îl citează pe Mircea Badea (sau mai bine zis, pe sora acestuia), pseudo-jurnalist cunoscut, în mod deosebit, pentru îndârjirea cu care susține PSD-ul și îi critică pe ceilalți. Ca mai apoi, surprize-suprize, să dea vina pe tipografie!

Desigur, exemplul poate părea unul minor, însă pe principiul „azi furi un ou, mâine un bou”, orice act de furt, fie el și intelectual, te descalifică în mod automat de pe lista politicienilor care prezintă încredere. Și dacă este să luăm la socoteală și renunțarea la „independență”, în favoarea PNL, parcă-parcă începe să i se contureze, în mod firesc, profilul de candidat, Danielei Simona Vreme.

Citește și: Profil de candidat – Daniel Ghiță, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

#News