Dacă acum două zile situația nu părea chiar „pe roze” pentru liberali, iată că noaptea pare un sfetnic bun, astfel că, la scurt timp după încheierea alegerilor parlamentare se prefigurează o viitoare coaliție de centru-dreapta, formată din PNL, USR PLUS și UDMR, cei din urmă fiind cooptați oarecum de nevoie, pentru a face majoritate în Parlament. Astfel, porivit acestuia, PNL are toate șansele de a forma o majoritate în următoarea legislatură, mai exact cu 260 de parlamentari, de vreme ce, pentru a întruni o majoritate, sunt necesari numai 234 de parlamentari.
Rareș Bogdan calculează parlamentari și-i dă pe plus
„Dacă vom începe cu bătălii pe funcţii, dacă vom zice – ba vrem aia, ba vrem ailaltă, ba că vrem atâta la sută. Vă spun că nu s-a discutat aşa ceva. Discutăm pe programe, discutăm pe dezvoltare. Coaliţia este clară – PNL, USR-PLUS, UDMR şi de aici încolo am înţeles că e clar PMP nu a intrat în Parlament, deci rămân celelalte trei partide de dreapta cu o majoritate de 244 de deputaţi şi senatori la această oră plus 16 de la minorităţi. Deci avem o majoritate confortabilă de 260 cu aproximativ 36 de parlamentari în plus faţă de cei 234 necesari. De aici încolo vom armoniza cele trei programe de guvernare, vom sta de vorbă pe fiecare chestiune. Vom discuta despre PNRR şi sperăm ca cei de la USR-PLUS să ne accepte cât mai mult din Programul nostru pe Rezilienţă. Vom căuta să facem ceea ce e bine pentru România, pentru că nu putem duce România în criză”, a declarat Rareş Bogdan în cursul zilei de astăzi, la sediul partidului.
De asemenea, Rareș Bogdan a mai spus că PNL are intenția să invite la negocieri inclusiv partidele minorităților: „Vom sta de vorbă şi cu minorităţile. Fac parte din poporul român. Aceasta este frumuseţea acestei ţări”, a mai spus Rareș Bogdan.
Citește și: Rareș Bogdan le dă speranțe celor de la AUR