Cred că, puși cap la cap, am ani de mers cu trenul; vorbim de mersul cu trenul în România. Am prins vremea când pe ruta Galați-Cluj, undeva pe la Apahida, încă se arunca cu cartofi și borcane în trenul de Galați; am mers cu trenul de noapte la mare, cu un altul care aducea mai mult a căruță către Mărășești, cu cel colorat către București; cu căldură prea mare, fără căldură deloc, cu zăpadă în vagon, cu toalete funcționale sau fără, cu ceferiști amabili sau nu prea; una peste alta, am o viață de om în tren.
Știu. Toată lumea se plânge de cât de nasoale sunt trenurile noastre. Că politicieni care n-au făcut nimic, că infrastructură inexistentă, că se fură prea mult și se face prea puțin, că de asta stăm cu orele pe Valea Prahovei, în mașină, că ne sperie trenurile, și infrastructura, și mai bine stăm în mașina nostră, mișcându-ne 5 metri pe oră, decât în trenurile naționale, și lente, și împuțite.
Corect. La partea cu lent mă alătur și eu celor care acuză. La partea cu împuțit însă…
Te urci în trenul de Galați. Destinația chiar nu contează. Undeva pe la Barboși, te duci în recunoaștere la baie. Totul e în regulă. Nu excepțional, în regulă: hârtie igienică și șervețele (din alea gri, elastice, cele mai ieftine probabil, dar existente), săpun (mic, ieftin, existent) și, cel mai important, cabina curată.
Citește și: Grevă CFR: 19 trenuri anulate
Te-ntorci în vagon.
De fiecare dată trebuie să fie măcar 2 familii, cu măcar un copil fiecare.
Ce urmează: copilul e musai să aibă balon cu Barbie/prințesă, din ăla pe băț, pe care-l lovește ritmic de banchete, până-l sparge. Când îl sparge, începe să urle, că de ce s-a spart. Părinții încearcă să-l liniștească, dar nu prea tare, pentru că micuțul are personalitate, pe care trebuie să și-o exprime; personalitatea aia seamană foarte bine cu lipsă de educație dar, până la urmă, chestie de nuanțe. Bățul de la balon aterizează undeva sub o banchetă, unde va rămâne până la sfârșitul călătoriei, chiar și după ce au coborât cu toții din tren.
Urmează tableta cu cântece de copii, cu sonor TARE, pentru aceeași exprimare de personalitate. Trusa de jucărie cu prințese, din care vor zbura diverse piese, care vor ține până la final tovărășie bățului de la balon. Slime roz, care se întinde pe toate banchetele. Dacă nu e de ajuns slime-ul, tot pe banchete se va lipi și guma de mestecat tot roz, pentru copii, pe care micuțul insistă s-o folosească pe post de decorațiuni interioare. Ce mai rămâne din ea se va lipi sub scaun sau, în cel mai fericit caz, se va arunca la coș, fără hârtie, așa încat să fie cât mai greu de curățat de către personalul de serviciu, care oricum e plătit să curețe jegul lăsat în urmă de părinți moderni și copii cu personalitate.
Napolitane (firimituri peste tot), banană (coaja poate ajunge sau nu la coș), ciocolată (de pe degetele copilului, în tot trenul, până să-l prindă un părinte, să-l șteargă), cutie de suc cu pai (paiul pierdut tot pe undeva prin vagon), Fanta la 2 litri (dacă împroașcă peste tot când o deschizi, cu atât mai bine), chipsuri (fărâmițate), urlete, țipete, zbierete și multă, multă mizerie.
Să te ferească sfântul să spui ceva, că ți se va explica într-un vocabular destul de colorat că ”e copil, ce vrei să-i facă, se plictisește, trebuie să-și consume energia și că da, face mizerie, că asta fac copiii, se vede că n-ai, pentru că altfel ai înțelege dar, la urma urmei, pentru asta există femeile de serviciu, să curețe după, că și-așa nu vedeți în ce condiții călătorim, că nu se face nimic în țara asta, toată lumea fură, și tu-ți găsești să te iei de un biet copil care se plictisește, că asta fac copiii.”
Câteva stații mai încolo, te duci din nou la baie. Hârtia, servețelele și săpunul nu mai există. Nu, nu le-a consumat nimeni, au fost direct furate. Stau mărturie cutia de servețele lăsată deschisă, coșul gol de hârtii și faptul că un săpun din ăla s-ar fi consumat în măcar o săptămână, nu în 2 ore. Cabina odată curată nu mai e. Curată, adică. Wc-ul ori e înfundat, ori e mizer, cu toate că butonul de dezinfectare e funcțional (dacă decizi să-l folosești), cineva a crezut că e mai bine să folosească podeaua, nu toaleta și, eventual, pe ușă sunt câteva urme dubios de maronii.
Bineînțeles că furtul și mizeria actuală sunt vina CFR-ului, la fel ca și faptul că urletele plictisite ale copilului se întețesc. N-are nici o legătură cu nesimțirea adulților, care va deriva în copii la fel de nesimțiti.
Pentru că e mai ușor să dai vina pe lipsurile evidente, să strici și ce, la începutul călătoriei era cât de cât decent, să găsești scuze pentru lipsa de bun-simț, decât să realizezi că ”schimbarea începe cu tine” e un clișeu, dar unul foarte real în cazul de față (mersul cu trenul).
Nu spun că trenul (sau CFR-ul, cum preferați) nu are lipsuri. Are, și încă multe. Dar dacă la lacunele deja existente adaugi o porție mare de nesimțire, o să vezi că pentru condițiile absolut mizere nu mai e CFR-ul vinovat, ci oamenii care își cumpără bilete.
