Săptămânile trecute, toate știrile, editorialele, păreristica de blog și de Facebook s-au învârtit în jurul muncitorilor srilankezi de la Ditrău, la discriminare sau la felul inuman în care locuitorii de etnie maghiară îi discriminează, despre cum v-ați simți dacă ați fi în altă țară și lumea v-ar trata pe voi cu aceeași monedă și, bineînțeles, discuții semi-politice, semi-administrative: Transilvania pământ românesc vs Transilvania e a ungurilor, de ce nu vor să fie integrați etnicii maghiari, cum ar putea fi integrați, a cui e vina și, până la urmă, săracul srilankez care a plâns când i s-a spus că singura lui vină e că are altă culoare a pielii.
Perfect! Îmi crește inima când văd că românii încep să se ridice împotriva discriminării, când realizează că ar trebui să avem cu toții drepturi egale, indiferent de rasă, culoare, convingeri politice sau orientări sexuale. Românii încep să fie educați, și libertini, românii se ridică împotriva inegalității, românii vociferează când se-ntâmplă o nedreptate, românii nu se pot opri din a folosi dublul standard.
De ce? Pentru că, dacă în locul celor doi srilankezi erau 2 muncitori de etnie rromă, veniți eventual din fundul Moldovei, nu spun că nu ar fi ajuns o știre. Dar o știre mai mică, ascunsă undeva în josul paginii, pe care lumea ar fi uitat-o în secunda doi, imediat după noul episod de la nu știu ce serial în vogă.
Discriminare și-un taxi mic
În 90% din dățile când chem un taxi, imediat după ce intru în mașină, urmează una dintre replici: ”Dar cum rezistați cu vecinii ăștia ai dumneavostră?”, ”Am avut emoții când am venit la comandă, să nu fie vecinii” sau ”Noroc că mi-a zis baza că e ok comanda, că altfel nu veneam, din cauză de vecini”.
”Vecini” spus mereu pe un ton mai scăzut, ușor conspirativ, ușor acuzator. Pentru că da, vecinii mei sunt de etnie rromă. Nu toți, bineînțeles, vreo 2 dintre ei. Dar asta dă mereu dreptul taximetriștilor să te informeze că și ei știu și că, vai-vai, ce le mai pasă de soarta ta, poate-poate te antrenezi într-o discuție cu detalii sordide, despre cât de periculoși sunt rromii, cum ne strică și orașul, și țara, și imaginea țării în străinătate.
Pe ultimul care m-a abordat așa l-am întrebat de ce simte nevoia să-mi spună că a avut emoții când a luat comanda și, la coborâre, l-am salutat ostentativ pe ”vecinul”. Nu cred că va mai veni același băiat la comandă vreodată. Sper.
Citește și: Grup de extremă dreaptă arestat în Germania
Discriminare și-un român verde
Revenind la dublul standard. Românilor nu le place discriminarea. Nu dacă o simt pe pielea lor, nu dacă o simt pe pielea srilankezilor, sau a chinezilor, sau a extratereștrilor. Dar, dacă e vorba de rromi, n-au nici o problemă să discrimineze. Pentru că știm cu toții cum rromii fură, mai ales copii mici și blonzi, cum fac trafic cu de toate și-și înalță palate, cum mănâncă lebede în străinătate și cum, în general, ne pun pe noi, românii verzi, în ipostaze jenante. Pentru că nici un român nu a furat vreodată, nici n-a făcut trafic cu nimic, nici nu a călcat niciodată greșit. Nu! Românii adevărați, care calcă strâmb, se fac pe ei de rușine, în timp ce rromii care fac același lucru, ne strică imaginea generală.
Judecățile astea de valoare o să le auzi la tot pasul. Dacă-l întrebi pe emitent câți rromi i-au făcut rău lui, personal, o să-ți spună că nici unul, dar a auzit el povești, și știe el mai bine care-i treaba cu ei. Cumva la fel ca locuitorii din Ditrău, care știu ei mai bine, c-au auzit ce fac emigranții în alte țări, și asta justifică să iasă cu furci și topoare împotriva unor muncitori (nu emigranți, muncitori) din Sri Lanka.
Discriminare fără frontiere
Povestea mea e așa: da, am vecini de etnie rromă. Palme peste fund (când eram adolescentă), strigături, replici libidinoase și licențioase, frica de a trece prin grupuri de 2-3 persoane, le-am experimentat pe toate. Din partea românilor. ”Băiețași de cartier” care stăteau la scară, mâncau semințe și se amuzau pe seama fiecărei fete care le ajungea în colimator.
Vecinii mei rromi? Mă salută pe stradă, mă întreabă de sănătate și se oferă să mă ajute cu sacoșele care par mai grele. Puțin îmi pasă cum își câștigă banii, ce soi de imagine promovează în societatea externă sau cum își petrec timpul liber. Îmi pasă de cum se poartă cu mine. La fel de puțin pe cât îmi pasă că băiatul ăla român care se lua de mine, acum e, probabil, profesor doctor universitar, și-un membru respectat al comunității, cu Biblia după el și citate anti discriminare. Tot o lichea română rămâne.
Vreți să fiți politically correct? Vreți să nu fiți ca locuitorii din Ditrău, pe care i-ați înfierat în toate modurile posibile?
Nu mai produceți paragrafe pasionale despre cum suntem toți egali și dup-aia, când ajungeți la magazinul din cartier, aruncați o privire scârbită, însoțită de pipăitul tradițional al portofelului dacă persoana de lângă voi e ”de etnie rromă”.
S-ar putea să fie cel care o să vă sară în ajutor când românul de la scara de alături o să-ncerce să vă pipăie în lift.
