Claudiu Târziu o ține pe-a lui: numirea lui Cîțu va fi atacată la CCR

Copreședintele PAUR le cere celor din coaliție „să mai aștepte nițel”

După ce colegul lui i-a îndemnat pe români să nu-și plătească taxele, Claudiu Târziu vine cu o altă ipoteză scoasă, parcă, din romanele distopice ale marilor scriitori. Pe larg, acesta susține că va cere grupurilor parlamentare ale Partidului Alianța pentru Unirea Românilor să atace la CCR numirea lui Florin Cîțu în funcția de premier, numire pe care formațiunea politică mai devreme menționată o cosinderă neconstituțioală.

Claudiu Târziu: „Vă rog să aşteptaţi decizia Curţii Constituţionale”

„Audierile din comisii au fost formale, grăbite şi fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare. Văd că în sală au fost voci care de care mai puternice şi triumfaliste arcului guvernamentale. Eu i-aş sfătui pe colegii din coaliţia din guvernare ca şi pe cei care vor să ocupe posturi ministeriale, împreună cu preşedintele statului, domnul Klaus Iohannis, să mai aştepte niţel, să nu se bucure prea devreme. Grupurile parlamentare ale AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea acestui Guvern. De aceea vă rog să aşteptaţi decizia Curţii Constituţionale. Dacă va fi favorabilă dumneavoastră, vă urez un singur lucru, Guvernului – Cădere uşoară!”, a declarat Claudiu Târziu, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, astăzi.

Citește și: Simion, suflet sensibil și poetic, recită din Păunescu

#News