Intervievat de Digi24, Raed Arafat a declarat, în cursul serii trecute, că starea de alertă urmează să fie prelungită, adăugând că acest lucru este deja bănuit de toată lumea, intrând, oarecum, în sferele obișnuitului. Astfel, se poate spune că nu se prevede nici o relaxare prea curând. Cu alte cuvinte vom continua normalitatea pe care o trăim de aproape un an, întrucât situația epidemiologică încă o cere.
Raed Arafat ne anunță că nu va fi nici mai bine, nici mai rău
„Urmează să se prelungească starea de alertă, asta cred că deja ştie toată lumea. Clar că nu vor fi în acest moment măsuri de relaxare. La acest moment nu, se va merge pe aceleaşi măsuri care au fost până acum”, a afirmat, vineri seară, la Digi 24.
De asemenea, Raed Arafat a mai declarat, printre altele, că în cazul în care vor apărea creșteri ale numărului de infectări, există posibilitatea să se ia măsuri locale, acolo unde situația o va cere. În plus, într-o notă pozitivă, spune oficialul, nu se prevede o înăsprire a restricțiilor, cel puțin nu în viitorul apropiat.
„Acolo unde vedem şi observăm că există creşteri semnificative, se pot lua, în prima fază, măsuri zonale sau locale ca până acum. Acest lucru o să-l luăm fără nicio problemă, când vedem creşteri să luăm măsura de carantinare zonală. Dacă în evaluarea situaţiei epidemiologice se observă alte date noi care impun soluţii noi, orice poate fi discutat”, a mai declarat Raed Arafat.
Citește și: Francisc Doboș reușește ce n-a reușit BOR-ul vreodată