Angajații unei primării din Timiș semnează „condica” la bar

Primarul îi testează înainte de începerea programului

Situație pe cât de amuzantă, pe atât de serioasă în satul Belinț din județul Timiș, unde salariații primăriei vor fi puși să sufle în etilotest, după ce au fost prinși că semnează „condica” la barul din comună și abia apoi merg la lucru, transmite tion.ro. Primarul Laurențiu Tîrziu a dat și sancțiuni, inclusiv unui șofer, dar degeaba, așa că a decis să cumpere un alcooltest, cu care îi va testa periodic.

„Am decis să schimb regulamentul de ordine interioară, să avem control la fiecare mișcare. Nu au voie să meargă la barul din sat în timpul programului sau să consume băuturi alcoolice. Erau obiceiuri mai vechi, eu știam problema. O să-i testăm periodic, când o să considerăm că este necesar. Rămâne la latitudinea mea sau a persoanei care va primi dispoziție să testeze personalul. Am dat sancțiuni, de aceea am luat măsuri, să ne asigurăm. Dacă avem persoane din astea printre noi și nu știu ce e ăla bun simț, atunci trebuie să recurgem, din păcate, la așa ceva. Noi vrem seriozitate”, a declarat Laurențiu Tîrziu, primarul din Belinț, potrivit presei locale.

Alcooltestul a fost achiziționat prin SEAP, costă aproape 3.000 de lei, echivalentul a 610 euro. Va ajunge probabil miercuri la primărie, mai spune edilul. A fost cumpărat de la o firmă din București cu tot cu imprimantă și muștiucuri, husă și manual de utilizare în limbile română și engleză.

Citește și: Verificări cu etilotestul la o mănăstire: ”Nu le poate pune nimeni dop la gură”

#News