Trump adoptă un ton eroic: „Nu mă tem”

Actualul președinte mai are doar 8 zile din mandatul 2016-2020

Președintele încă în funcție, Donald Trump, pare să-și fi schimbat tonul. Dacă acum o săptămână, acesta incita, mai pe față, mai cu subînțeles la revolte de stradă, în favoarea sa și în defavoarea președintelui ales, Joe Biden, acuzând că alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii ar fi fost fraudate, iată că acum, acesta pare să adopte alt ton, un ton eroic.

Trump a declarat că se simte convins de faptul că nu va fi demis și că va reuși să-și încheie actualul mandat fără intervenția democraților care au inițiat procedurile de demitere a acestuia. „Al 25-lea amendament nu prezintă niciun risc pentru mine”, a concluzionat Trump.

De asemenea, președintele a făcut un apel la liniște și la calm, acuzând violențele de săptămâna trecută, cele pentru care, anumite voci îl consideră direct responsabil.

„A sosit vremea calmării pentru ţara noastră, timpul păcii şi al calmului”, a spus Trump

Caz în care procedura de demitere va fi una de succes, Donald Trump ar putea deveni primul președintele din istoria Statelor Unite ale Americii supus, într-un singur mandat, de două ori la o procedură demitere.

Citește și: Mike Pence nu semnează pentru demiterea lui Trump

#News