Trump, abandonat de Rudy Giuliani în dosarul „insurecției”

Avocatul Giuliani este martor în dosar

Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump pare tot mai singur în ultima vreme. Cel mai recent abandon al acestuia vine din partea avocatului Rudolph Giuliani, anunță ABC News. Potrivit acestora, Giuliani nu va face parte din echipa de apărare juridică a lui Donald Trump, care va fi judecat în Senat pentru „instigare la insurecţie”, după protestele violente de la sediul Congresului, avocatul argumentând că este martor în proces.

„Întrucât am rostit şi eu un discurs la miting, sunt martor, prin urmare nu pot participa la procedurile judiciare din Senat”, a declarat Rudy Giuliani. Astfel că nu este clar cine îl va reprezenta pe Trump, ce miercuri își încheie oficial mandatul de președinte al SUA.

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat inculparea preşedintelui în funcţie, Donald Trump, pentru „instigare la insurecţie”, în cadrul procedurii demiterii, care va continua în Senat. Potrivit articolului de inculpare, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”.

Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente împotriva Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joe Biden în scrutinul prezidenţial. „Preşedintele a periclitat în mod grav securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor guvernamentale. A ameninţat integritatea sistemului democratic, a interferat asupra tranziţiei paşnice a puterii şi a pus în pericol o ramură coegală a sistemului de guvernare. Prin urmare, a trădat încrederea acordată în calitatea de preşedinte, afectând în mod evident poporul Statelor Unite. Prin acest comportament, Donald Trump a demonstrat că va rămâne o ameninţare pentru siguranţa naţională, pentru democraţie şi pentru Constituţie dacă i se va permite să rămână în funcţie; a acţionat într-o manieră incompatibilă în mod evident cu sistemul de autoguvernare şi cu statul de drept”, arată actul de inculpare, citează Mediafax.

Citește și: Donald Trump consideră că violența nu îl reprezintă

De partea cealaltă, Trump conideră că discursul său a fost unul corect. „Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat”, a declarat Donald Trump.

Pe 6 ianuarie, înaintea violenţelor care au vizat Congresul, Donald Trump a rostit un discurs în faţa simpatizanţilor, în centrul Washingtonului. „Vom merge la Capitoliu şi vom scanda în faţa bravilor noştri senatori şi congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru că ţara nu poate fi luată înapoi prin acţiuni slabe. Trebuie să arătăm putere şi să fim puternici. Trebuie să cerem Congresului să facă ceea ce trebuie şi să numere doar voturile electorilor reprezentaţi legal”, a afirmat Donald Trump în discursul din 6 ianuarie. Donald Trump nu a recunoscut victoria lui Joe Biden în scrutinul prezidenţial, denunţând presupuse fraude electorale. Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Citește și: Complexul Capitoliului a fost închis în urma unui incendiu

#News