Joe Biden rostește, în direct, jurământul de credință

Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, își depune jurământul de credință, în cadrul ceremoniei de învestire

Ceremonia de învestire a noului președinte al Statelor Unite ale Americii Joe Biden a început la Capitoliul din Washington, cel marcat de violențe în data de 6 ianuarie a anului curent. Din acest motiv, pentru acest eveniment au fost sporite măsurile de securitate, astfel încât evenimentele de acum două săptămâni să nu se mai repete.

Urmărește LIVE ceremonia de învestire a președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden:

Ceremonie de învestire atipică – restrânsă și cu măsuri de securitate sporite

Dacă în cazul ceremoniilor de învestire precedente, pe platoul din fața Capitoliului se aflau sute de mii de oameni, astăzi, autoritățile americane s-au văzut nevoite să restrângă numărul de participanți, punând la vânzare un număr de numai 1.000 de bilete. Ca măsură simbolică, pe același platou, în locul unde, în mod normal, ar fi trebuit să se afle cetățenii americani ce-și doresc să ia parte la o astfel de ceremonie istorică, s-au instalat steaguri pentru fiecare persoană în parte care nu va putea fi prezentă. Măsurile stricte au ca motivație atât pandemia de Coronavirus, cât și recentele evenimente de la Capitoliu, în urma cărora susținătorii aproape-fostului președinte, Donald Trump, au intrat în interiorul clădirii, în urma violențele rezultând cinci morți și zeci de răniți.

Pregătiri pentru ceremonia de învestire a președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden – FOTO: Facebook Joe Biden

De cealaltă parte a baricadei, Trump

Conform tradiției, Donald Trump ar fi trebuit să fie prezent, la rândul său, la ceremonia de învestire a lui Joe Biden, pentru a-i preda acestuia ștafeta. În stilul devenit de acum clasic, nonconformist, Trump a ales să nu participe și să se „refugieze” la reședința sa din Florida.

Înainte de plecarea în Florida, Donald Trump a declarat că a fi președintele Statelor Unite ale Americii a reprezentat o mare onoare pentru acesta.

„Poporul american este extraordinar, avem o ţară extraordinară, a fost cea mai mare onoare să fiu preşedinte. Voi lupta întotdeauna pentru voi, voi urmări situaţia, vă voi asculta, iar viitorul acestei ţări nu va fi niciodată mai bun. Cred că viitoarea administraţie va avea succes, au bazele pentru a face ceva spectaculos. Noi vom reveni într-o anumită formă”, a spus Trump, conform Mediafax.

Citește și: Joe Biden are planul de refacere al Statelor Unite ale Americii

#News