Vela, acuzat că oferă protecție unui greu din Poliție, pe FILIERĂ politică. Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, îl acuză pe ministrul Vela că face scut în jurul șefului IPJ Călărași, Marian Iorga.
Vela, acuzat că oferă protecție unui greu din Poliție, pe FILIERĂ politică
„Din câte am aflat, vineri și luni au fost audiați la DNA mai mulți polițiști de la IPJ Călărași, în legătură cu niște fapte de corupție și abuzuri ale inspectorului șef Iorga și nu numai. Printre acuzații se numără luarea de mită, promovarea pe funcții a unora care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege, aranjarea unor concursuri. Eu am fost cel care a făcut plângere la DNA în noiembrie anul trecut și acum a început ancheta. Faptul că nu l-au chemat încă la audieri pe Marian Iorga, șeful IPJ Călărași, face parte, mai mult ca sigur, din planul de anchetă. Există mai multe posibilități în anchetă, cu audieri încrucișate, în care poți să-l iei primul, la mijloc sau ultimul, depinde cum îți stabilești targetul și în funcție de informațiile și probele care există.
Vela nu a luat nicio măsură împotriva lui Marian Iorga pentru că îl protejează, pe filiera politică a senatorului Răducu Filipescu, căruia i-a promis că îi va fi loial Iorga dacă îl ține inspector șef la Călărași. Loial în sensul de a executa orice, chiar și lucruri care au legătură cu nerespectarea legii”, a declarat Dumitru Coarnă, pentru Național.
Citește și USR, pată neagră pe obraz. Un membru a votat cu PSD
Marian Iorga a declarat, pentru Bugetul.ro că, în cazul în care va fi citat în fața oricărui organ de ancheta, se va prezenta negreșit, pentru a se afla adevărul.
„Nu, dar vă asigur că, dacă voi fi citat în fața oricăror organe de anchetă, mă voi prezenta negreșit, întrucât doresc și eu aflarea adevărului”, a afirmat, vineri, șeful IPJ Călărași.