Noul președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pare să fie mai puțin dispus să se supună politicilor întreprinse de președintele rus, Vladimir Putin, în totală contradicție cu atitudinea de supunere de care a dat dovadă Donald Trump, notează Mediafax, potrivit AFP.
„I-am spus clar preşedintelui Putin, într-un mod foarte diferit faţă de predecesorul meu, că vremea în care Statele Unite se spuneau faţă de actele agresive ale Rusiei a trecut”, a declarat, în cursul zilei de ieri, preşedintele american, în cadrul Departamentului de Stat.
Joe Biden le pune rușilor piciorul în prag
Astfel, la numai două săptămâni de la instalarea sa, președintele Biden reușește să restabilească tonul ferm, de odinioară, al Statelor Unite ale Americii, vis-a-vis de Rusia, cel pierdut pe drum de Donald Trump.
„Vom fi mai eficienţi împotriva Rusiei, dacă acţionăm în coaliţie cu partenerii noştri”, a adăugat Biden.
De altfel, „gurile rele” au comentat, la un moment dat, ajutorul pe care Rusia i l-ar fi acordat lui Trump, la alergerile prezidențiale din 2016 când, în mod neașteptat, a reușit să o întreacă pe contracandidata sa, Hillary Clinton, văzută ca favorită în cursa alegerilor prezidențiale. Afirmațiile nu au fost dovedite, până în ziua de astăzi, însă ar explica modul în care fostul președinte a închis ochii, în nenumărate rânduri. Atât Putin cât și Trump au declarat că implicația Rusiei în alegerile din Statele Unite ale Americii ar fi fake news.
Atitudinea „blândă” a lui Trump a fost criticată inclusiv de colegii săi republicani care s-au declarat nemulțumiți de reacția pe care fostul președinte a avut-o la summit-ul de la Helsinki, din 2018. La momentul respectiv, Trump a folosit un ton conciliant, cu toate că situația cerea o atitudine fermă, în totală contradicție cu modul său de „operare”, catalogat de multe ori ca fiind mult prea incisiv.
Citește și: Putin pierde teren, după protestele în masă din Rusia