Într-un dialog cu moderatorul unei emisiuni de la Antena 3, copreședintele PAUR, George Simion, a comentat atitudinea Dianei Șoșoacă, senatoare din partea aceleiași formațiuni politice. Reamintim că, în cursul nopții de vineri, Șoșoacă a intervenit live, pe Facebook, din mijlocul unei petreceri organizate cu ocazia zilei de naștere a soțului acesteia. Petrecerea a intrat, de asemenea, și în vizorul IPJ Iași, după ce o serie de utilizatori ai rețelei de socializare au semnalat derapajele, atenționând-o inclusiv pe aceasta, în comentarii.
Întrebat dacă ar exista un „plan de scandal” cu scopul mediatizării partidului prin intermediul Dianei Șoșoacă, cea căreia îi place să se afle în „lumina reflectoarelor”, Simion a spus că nu e cazul de așa ceva. „Este unul din cei 47 parlamentari AUR şi se simte bine în pielea ei. Ar fi bine ca noi, românii, să recăpătăm acest sentiment, de a ne simţi bine în pielea noastră şi să ne vedem de adevăratele probleme ale ţării.”, a mai spus acesta.
George Simion: „Doamna Şoşoacă este foarte spontană, după cum este şi foarte vocală”
„Ce-aş putea să îi reproşez doamnei Şoşoacă… cu excepţia faptului că unii participanţi nu ştiau versurile de la „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi le citeau de pe tabletă?”, i-a răspuns George Simion moderatorului. „Am văzut nişte oameni care se simt bine şi ar fi bine să trecem mai departe, pentru că sunt 14 morţi în urma incendiului de la Matei Balş şi nu doamna Şoşoacă este problema României (…) Asta-l interesează pe Traian Băsescu – dacă sunt eu certat cu doamna Şoşoacă, pentru că am participat la proteste diferite, şi în ce fel a petrecut ziua soţului…”, a adăugat Simion.
Concluzia? George Simion e permisiv, ba chiar, într-o oarecare măsură, pare să se și bucure de faptul că în partidul său există cineva atât de „vocal”. Cum, potrivit declarațiilor, el nu e nici cu dedicațiile, nici cu lăutarii, rolul distractiv din partid trebuie să fie, totuși, ocupat de cineva.
Citește și: Şoşoacă, vizată de o anchetă IPJ Iași, pentru bairamul cu dedicații