Terapia fără psiholog poate suna ca un basm pentru majoritatea dintre noi, dar asta face el: terapie fără psiholog, în apă.
A lucrat cu echipa Jacques Yves Cousteau și a fost scafandru speolog. Și alpinist. Și parașutist. Și salvamont. A renunțat la viața din capitală și locuiește într-o cabană de lemn. A săpat un lac artificial la Dalnic, în județul Covasna, a adăugat pești și floră acvatică și a reușit să schimbe viața a 120 de familii.
Îl cunoaștem sub numele de Doctor Peștișor, deși se numește Szabó Jenő și este autorul manualelor după care se lucrează în Ministerul de Interne. Vrem să îl cunoaștem pentru că vrem să îl înțelegem, dincolo de vasta experiență profesională, experiența terapiei multisenzoriale, terapia asistată cu animale, meloterapia (terapia prin muzică) și terapia cu unde sonore în mediul acvatic. Pentru că și autismul, și tulburările afective și emoționale, și paralizia, toate se pot ameliora.
Pentru că alegem să ne vindecăm.
Alegerea
Există un citat celebru care spune că, într-o lume în care poți fi orice, alege să fii bun. Szabó Jenő a ales să facă bine, să scrie istorie, să pornească pe un drum nebătătorit, să fie exact omul care deschide acel drum. A ales să învețe de la delfini că există comunicare, chiar și atunci când comunicarea pare imposibilă. A ales să ajute copii care nu pot comunica. Dar și părinți care nu știu cum să comunice cu copiii lor.
”În urmă cu 2 ani, i-am contactat pe cei de la Institutul Național de Recuperări și Medicină Fizică și le-am spus: Domnilor, haideți să facem un test clinic, să vedem ce se întâmplă, să măsurăm undele cerebrale, să facem grupe de control, să facem teste, să antrenăm specialiști din toate domeniile. Haideți să vedem ce se întâmplă. Și s-a făcut acest test clinic care, după aceea, a fost și prezentat într-o conferință internațională de foarte mare succes și, în momentul acela, am avut cumva acea bază logică pentru mine că nu sunt nebun. Că funcționează. Și așa am început să implementez aceste programe”.
Proiectul
Proiectul a fost realizat cu o finanțare în valoare de 32.000 lei, acordate în cadrul “Susține un ONG”, program anual derulat de Fundația Orange, cu implicarea activă a angajaților Orange România.
”Dr. Peștișor a cucerit juriul ”Susține un ONG” doi ani la rând. În cadrul programului de finanțare, am susținut, în 2018, Terapeutul Copiilor și am continuat în 2019, cu Cercul Părinților. Pe parcursul anilor, Fundația Orange a finanțat proiecte de terapie și integrare bazate pe meloterapie sau terapie asistată de animale ori hidroterapie, însă acesta este primul proiect care combină toate cele trei terapii în același timp, iar rezultatele se pare că au fost apreciate de părinți și de copii deopotrivă” a spus Amalia Fodor, Director al Fundației Orange.
Conform comunicatului de presă, proiectul a implicat 1080 de ore de terapie multisenzorială, 120 de părinți, 14 psihoterapeuți, 23 de voluntari și 120 de copii, dintre care 80 cu deficiențe ușoare și accentuate și 40 cu deficiențe grave, severe, asociate și profunde (deficiențe de comunicare și TSA, tulburări afective și emoționale, sindrom Down, dificultăți de învățare, dizabilități mintale, paralizii cerebrale, deficiențe în dezvoltarea limbajului etc.).
Terapia fără psiholog
”La Dalnic este un lac artificial de 9 metri adâncime construit pe un deal, construit de mine, în care avem difuzoare subacvatice, avem niște căzi care plutesc pe suprafața apei, amplasate în niște corturi. Să vă explic TUSMA (terapia cu unde sonore în mediul acvatic). Ce se întâmplă de fapt? În momentul în care undele subacvatice încep să se propage în masa apei, ajung la craniu, și craniul are o altă densitate decât apa, transformându-se într-o cutie de rezonanță, declanșând pentru creier un stimul foarte puternic asupra nervilor. Se numește neuroplasticitate. Adică o stare măsurabilă pe EEG, în care se generează acel domeniu Alfa. Starea Alfa. Adică un pod de legătură între conștient și subconștient. Copiii stau în niște căzi cu apă, se uită la desene animate proiectate pe ecranul cortului, iar undele generează această stare Alfa.”
Rezultatele
”Rezultatele sunt foarte bune. Mie îmi place să cred că e nevoie de mai mulți observatori pentru a fi obiectiv. După un tratament de 4-5 zile, rog părinții să meargă acasă și să vorbească cu psihoterapeutul, să țină un jurnal, jurnal în care psihoterapeutul (sau logopedul) va nota o evoluție. Rezultatul concret diferă la fiecare. Ca și cu delfinii, începem să interacționăm și cu copilul, dacă vrea sau dacă nu. Și vedem după aceea. De exemplu, în cazul unui accident vascular cerebral, caz în care vorbim de paralizie, se ajunge la dezvoltarea unor căi neurale sau preluarea de către alte centre neurale a acelor mișcări. La finalul terapiei, copilul paralizat își mișcă mâinile. Și, da, totul e filmat, totul e dovedit. Nu există întotdeauna o garanție a vindecării pentru că oamenii nu mai au răbdare, toată lumea vrea un rezultat imediat, nimeni nu mai are răbdare. E o lume anormală și nebună”.
Telefonul
Am ales să-l sun pe Szabó Jenő în timpul săptămânii, la o oră absolut nepotrivită, la prânz, după vizionarea ediției ”Oameni de Milioane” cu Toader Păun, de la Europa FM. Am amânat apelul pentru că mi-a rămas întipărită în minte o întrebare a lui Toader Păun: ”Vorbim de minuni?” Excludem sau nu medicina tradițională și celelalte forme de terapie? ”Deloc”, mi-a răspuns Dr Pestișor. Deloc. Cu toate acestea, am fost inhibată și, cu greu, am format numărul. Spun asta pentru că, în ciuda unei logici demne de cei mai buni jucători de șah și a vocii calde, blajine, întrebările mele nu erau doar despre copiii vindecați și terapia de la Dalnic. Ci despre durere, teamă, timp prezent și viitor.
Durerea
”Durerea cronică e atunci când durerea persistă și nu are explicație. Tratez oameni bolnavi de cancer care mă întreabă: De ce mi s-a întâmplat, cu ce scop? Și atunci le răspund simplu: nu te întreba cu ce scop, ci ce anume te învață asta. Te învață să mergi spre viitor, să lupți, să nu-ți lingi rănile. Nu te întreba niciodată de ce ți s-a întâmplat, pentru că nu rezolvi nimic cu întrebările. Hai să nu ne pierdem viața și să învățăm să facem față schimbărilor, oricăror fel de schimbări. Hai să învățăm oamenii să se schimbe, pentru că timpul trebuie folosit ca să-ți trăiești viața din plin.”
Ajutor
Și totuși. De ce nu există și alți oamenii lângă Jenő? Există voluntari, dar nu există discipoli, oameni care să se dedice trup și suflet proiectului.
”Nu sunt, pentru că fiecare om trebuie să parcurgă drumul lui însuși. Oamenii caută drumuri, dar se identifică cu drumul altora, nu e drumul lor. Se identifică cu sistemul și mărșăluiesc în rând. Fiecare vrea să-și găsească drumul personal. Eu mi-am găsit drumul. După ce fiecare om trece de 50 de ani realizează că a experimentat, dar a și acumulat niște valori, iar asta duce la împărtășire. Împărtășești cu alții. Deciziile se iau într-o fracțiune de secundă, dar informațiile trebuie strânse. Las oamenii să aștepte, să aleagă pentru că…nu sunt sigur de nimic”.
Teama
L-am întrebat pe Jenő dacă există copii care refuză apa și cum ne ferim de teamă. Dublă întrebare.
”Ne naștem din apă, am stat 9 luni în apă, în pântecul mamei, apa e siguranță, e starea de pace. Teama vine ulterior. Până la urmă, părinții sunt cei care induc teama, fricile sunt cauzate de părinți și de timp”.
Și ce facem cu teama de singurătate?
”Viața fără vulnerabilitate înseamnă să rămâi închis în cușcă și să fii singur mereu. Ai de ales între a fi izolat toată viața și să fii puțin vulnerabil. Vulnerabilitatea îți oferă atât de multe. Nu fi singur. Corăbiile se construiesc în porturi. Sunt puternice. Dar menirea lor nu e să stea în porturi ci să meargă. Vânt. Larg. Valuri.”
Timpul
Cum facem să nu rămânem blocați în trecut?
”De obicei le cer oamenilor să se gândească la ce e viața lor. Să-și aducă aminte, exact ca atunci când deschizi un album foto. Vezi fotografia? Nu-i așa că erai în prezent? Nu-i așa că toată viața ta trăită depinde de momentul prezent? Pentru că doar în prezent poți acționa și doar acționând poți avea amintiri. Oamenii merg la psiholog sau își duc copiii la psihoterapeut să vindece traumele din trecut. Și da, psihologii se axează mereu pe trecut. Nimeni nu mai trăiește în prezent, și poate asta e sursa traumei.”
”Viața e un căluț de jucărie. Sau o mașinuță din colecția de mașinuțe a unui copil. Viața se mișcă într-o singură direcție, într-o direcție unică. Dar, deasupra vieții, stă întreptată o săgeată, o lance și, independent de noi, căluțul de jucărie va fi înfrânt. Că e mai devreme sau mai târziu, asta nu vom ști niciodată. Doar moartea e sigură. Ca și prezentul. Alege să trăiești în prezent”.
