De ce Colectiv nu e subiect de film?
Pentru că tragedia nu e subiect de ronțăit popcorn la Cinema. Pentru că, deși tu refuzi să cumperi popcorn și să butonezi telefonul în timpul filmului, mulți o fac, îi auzi, îi vezi, cu toată liniștea aia dramatică și cu toate luminile alea stinse. Pentru că durerea, dacă nu e a ta, e show și cancan și aștepți detalii sordide ca să te declari foarte rănit după, ca să faci durerea altora despre tine. Despre cât de mult ai suferit tu văzând filmul Colectiv.
Colectiv nu e pentru selfie-ul făcut ca prietenii tăi de Facebook să știe că ai fost acolo. Da, am văzut și selfie-uri ”cu afișul de film de la Colectiv” și-o lacrimă, să se vadă empatia pe Social Media.
De ce Colectiv nu a fost subiect de film?
Pentru că nu se vorbește despre Colectiv. Da, mulțumim mult, Tolontan, pentru toată implicarea, dar erau de ajuns chiar și 10 minute cu tine în tot filmul. Cum rămâne cu ceilalți? Cum rămâne cu cei care chiar au fost acolo, au supraviețuit și au pierdut și prieteni, și carne, și nervi? Cum rămâne cu cei care au pierdut tot, cu cei care nu mai sunt și de care se pare că am uitat în secunda doi, deși ne batem cu pancarta în piept că noi ”nu uităm” ?
Sunt mai bine de 4 ani de la incendiu și-ați făcut un documentar despre bacteriile din spitale, miniștri schimbați și un om mutilat. Și mult, poate prea mult jurnalism, și un jurnalist care ia toate creditele, toată coroana, cu laurii ei cu tot. Ați pus câteva camere într-o redacție de ziar și ați filmat niște conferințe de presă, ați adăugat niște întregistrări vechi cu știri și, da, ne-ați arătat ceea ce știam deja. Sub titlul de Colectiv. Mie îmi sună a profit de pe urma unei tragedii, dar poate-s eu defectă.
Colectiv nu e subiect de film, fie el și film documentar. Iar dacă e subiect, ar fi trebuit să se axeze pe victime, pe viața de după Colectiv, pe cei rămași fără de părinți, pe părinții rămași fără copii, pe sistemul sanitar deficitar, pe sistemul inexistent, pe proteste și schimbări, pe cei rămași și pe cei care nu mai sunt. Pe ce învățăm după Colectiv.
Documentarul despre Colectiv este despre Tolontan și arhive din știri, bețișoare de plastic învârtite în pahare de cafea și spitale în care se moare. Nimic nou, încă se moare, încă nu se face nimic, încă plângem unul pe umărul celuilalt și nu facem nimic. De fapt, facem ceva: ne uităm la filme despre noi și învinovățim politicienii, deși politicienii tot aleși de noi sunt. Ne alegem noi pe noi. Ne votăm noi pe noi.
Oamenii de după Colectiv nu există în film. Iar Colectiv ar fi trebuit să fie despre oameni.
Citește și: Terapia fără psiholog – alternativa are un nume
