Unul dintre cele mai cunoscute branduri românești din industria ușoară a încheiat în genunchi anul financiar 2019. Brainconf Brăila a raportat pe piața de capital o pierdere brută de peste 4, 2 milioane lei, în condițiile în care în urmă cu doi ani compania făcea profit, e drept mic, dar era pe plus: 53.853 lei ( profit brut 167.323 lei). Potrivit raportului financiar- contabil compania din Brăila a înregistrat în 2019 venituri de peste 42,6 milioane lei, mai puțin ca în urmă cu doi ani, atunci când veniturile au fost de peste 48,2 milioane lei. Din păcate pentru brăileni, cheltuielile au luat- o razna anul trecut- aproape 47 milioane lei în timp ce, în urmă cu doi ani acestea au fost sub venituri, respectiv 48,06 lei.
Reducerile, efect de bumerang
Producția vândută de compania Brainconf a fost anul trecut de peste 29, 7 milioane lei, mai slabă decât în 2018, atunci când fabrica a vândut de aproape 32, 3 milioane lei. Au crescut în schimb veniturile din vânzări, însă degeaba: de la 8, 3 milioane lei în 2018 la aproape 9 milioane lei anul trecut. Tot anul trecut compania acordat reduceri comerciale de 2.956 lei, în condițiile în care în urmă cu doi ani acestea au fost zero, însă nici acest lucru nu a contat prea mult la situația generală financiară. Dacă putem spune așa personalul fabricii a dus- o mai bine anul trecut. Brainconf a acordat în 2009 beneficii de peste 25,3 milioane lei personalului în timp ce acestea au fost de doar 24,4 milioane lei în 2018. În ceea ce privește capitolul datorii, sentimentele sunt împărțite. Dacă la segmentul datorii pe termen scut Brainconf s- a scufundat de la un nivel de 6, 666 milioane lei în 2018 la 10, 473 milioane lei anul trecut, în privința datoriilor pe termen lung situația s- a inversat. Totalul datoriilor pe termen lung a fost redus de la un nivel de 594.570 lei în 2018 la 357.165 lei anul trecut.
Cămășile comuniste, îmbrăcate de vest
Braiconf Brăila (simbol BRCR), este cel mai mare producător de cămăși din România. În fabrică s- au produs peste o sută de milioane de cămăși în cei 70 de ani de activitate, media ultimilor ani fiind de peste 1 milion de confecții anual. Braiconf și- a dezvoltat o rețea proprie de magazine în marile centre comerciale din principalele orașe ale țării, iar în 2015 s- a rebrenduit pentru a atrage și alte categorii de clienți. Compania brăileană a produs de- a lungul anilor și produce pentru mari firme internaţionale cum ar fi Hugo Boss,, Max Mara, H&M, C&A, dar şi pentru Gianfranco Ferre sau Armani. Braiconf SA are aproape 1000 angajati iar 70% din producţia proprie merge la export, restul de 30% fiind destinată pieţei interne.