Dacă o perioadă în care senatoarea independentă, Diana Șoșoacă, a stat cuminte, aceasta a revenit cu un nou scandal, de data aceasta la centrul de vaccinare din Piața Constituției, unde s-a luat la harță cu cadrele medicale prezente la vaccinare. Astfel, senatoarea veșnic pusă pe scandal le-a reproșat medicilor că nu-i informează pe oameni în legătură cu efectele adverse ale vaccinurilor anti-Covid, acuzându-i că și-ar face breasla de râs.
Dialogul dintre Diana Șoșoacă și medici, halucinant dar nimic ieșit din comun
Dialogul a fost unul clasic Diana Șoșoacă. Ton ridicat și acuzații grave, fără ca senatoarea să aibă un minim de cunoștințe medicale.
Şoşoacă: Voiam să vă întreb cu ce vaccinuri se vaccinează aici. Înţeleg, doar cu Pfizer. Oamenilor ce le este adus la cunoştinţă cu privire la vaccin?
Medic: În legătură cu ce?
Şoșoacă: Cu vaccinul.
Medic: Beneficiile.
Şoşoacă: Efectele adverse le sunt aduse la cunoştinţă?
Medic: Nu.
Şoșoacă: De ce? Să-mi spuneţi efectele adverse, sunt cunoscute. Nu mi le prezentati? Spuneţi-mi efectele adverse.
Medic: Febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare la locul vaccinarii. Acestea sunt cele minime. Cele medii pot fi trombotice ca după orice vaccin.
Şoşoacă: Ce se întâmplă cu persoana după cele trombotice? Ce poate să păţească?
Medic: Tromboză periferica care duce cel mai mult la AVC.
Şoşoacă: AVC. Cel mai simplu? Ştii că poţi să rămâi paralizat? Poţi să şi mori.
Medic: Cine vine la vaccin cunoaşte aceste riscuri.
Şoşoacă: Cum să le cunoască dacă dumneavoastră nu le prezentaţi?
Imediat după, Diana Șoșoacă „a atacat” un al medic: „Sunteţi cadru medical. Ştiţi că dvs răspundeţi dacă păţeşte cineva ceva? Cunoaşteţi legea?”, i-a spus acestuia.
„Ia mai vorbiţi o dată, ce să fac, să părăsesc zona? Uite că nu vreau, nu vă e ruşine să vorbiţi aşa, v-aţi făcut breasla de râs, needucaţilor”, le-a răcnit Şoșoacă cadrelor medicale, conform România TV.
Citește și: Nunțile și botezurile, până după miezul nopții