Fulgy, juniorul familiei de lăutari Viorica și Ioniță din Clejani, pare că a scăpat de tot de sub control, nu doar propriul control ci și al părinților. Nici nopțile petrecute pe la poliție, nici perioada de dezintoxicare par că nu mai au vreun efect asupra răzvrătitului de la Clejani.
Potrivit Antena 3, Ioniță a sunat, duminică seara, la numărul de urgență 112, unde a anunțat că a fost lovit de fiul său, Fulgy. Scandalul a izbucnit într-un restaurant din București, unde tânărul pornise o filmare live pe care o distribuia pe rețelele de socializare, în ciuda insistenței tatălui de a opri filmarea, și a continuat la domiciliul acestora. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, însă Ioniță a refuzat să depună plângere.
„Ia uite, mă bruschează tata, îmi spune că dacă nu mă internez… Ajutor, poliția, vă rog salvați-mă, pentru că stau cu un psihopat și cu o psihopată. Sunt cu băieți care nu intervin”, a spus Fulgy în filmul făcut la restaurant, postat pe TikTok, citat de Click.
Fulgy are de făcut alegeri grele
Scandalul a continuat și acasă, unde Fulgy s-a plâns că este obligat să aleagă, să ia pastile sau să fie internat. „Sunt acasă, ajutor, nu mai pot! Pe mine nu mă ține nimeni, beau ceaiul, dar nu vreau să accept pentru că mi-e frică, pentru că mi-au zis că mă leagă. Beau o chestie care nu știu ce-mi face, nu știu ce conține. Nu sunt obligat de lege să o beau”, a spus Fulgy.
Tatăl său nu ar vrea însă să-și trimită din nou fiul la reabilitare, în ciuda problemelor pe care acesta le are.„Dacă nu te echilibrezi acasă, voi fi nevoit, în calitate de tată al tău, să sun la salvare și să te ducă la spital. Eu nu vreau să te văd nebun. Vrei acasă sau vrei la spital?”, i-a spus Ioniță lui Fulgy.
Aceste ieșiri ale lui Fulgy dau încă o dată dovadă că „nimeni nu este profet în țara lui”, mai mult, că „binele cu forța” nu este bine privit sau primit.
Citește și: Dan Capatos, dur cu Ioniță din Clejani